Consiliul Județean Sibiu va susține Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu două săli de spectacole: Sala Thalia și sala de festivități a Bibliotecii ASTRA.
Conducerea Teatrului Național Radu Stanca și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au cerut Consiliului Județean Sibiu continuarea colaborării privind desfășurarea spectacolelor în cadrul festivalului în sălile pe care Consiliul Județean le administrează. Directorul FITS, Constantin Chiriac, a transmis că la fiecare eveniment sălile au fost ocupate la întreaga capacitate: „Sala Thalia și sala de festivități din incinta Bibliotecii ASTRA Sibiu au devenit unele dintre cele mai importante și ofertante spații de joc ale festivalului, găzduind concerte, spectacole de dans și teatru, conferințe, care au ocupat de fiecare dată întreaga capacitate a sălilor”. Decizia finală va fi luată de Consiliul Județean, care urmează să aprobe continuarea parteneriatului cu FITS.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, se va desfășura în acest an în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022, perioadă în care vor fi organizate sute de evenimente de pe toate continentele. Printre noutățile din acest an se numără înlocuirea tradiționalelor focuri de articificii cu un show cu drone, ce va putea fi admirat atât în deschidere, cât și la închiderea festivalului.