0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Conflict între Mândra și Consiliul Județean: clienții nu mai pot să facă stânga la magazinul din Cartierul Arhitecților

Cele mai citite

Carpalat SRL, compania care deține magazinele Mândra, a atacat documentația realizată de Consiliul Județean Sibiu care a stat la baza lărgirii și modernizării DJ 106C, în prelungirea Căii Cisnădiei.

Compania Carpalat SRL (Mândra) a făcut o plângere prealabilă și a cerut revocarea unei hotărâri a Consiliului Județean, dintr-un motiv mai puțin obișnuit: clienții nu mai pot vira la stânga pentru a intra înparcarea magazinului și sunt nevoiți să ocolească până la primul sens giratoriu. Actul atacat de cei de la Carpalat este HCJ 226/2019, prin care Consiliul Județean a aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, a Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 106C Sibiu – Cisnădie, tronson cuprins între km 1+176 – km 4+350, în vederea asigurării fluidizării circulației în zonă și relocare utilități”. Este actul care pune bazele proiectului de lărgire și modernizare a porțiunii de drum din zona Cartierului Arhitecților, despre care cei de la Carpalat spun că intră în conflict cu PUG-RLU Cisnădie și cu PUZ-ul prin care a fost construit magazinul de cofetărie-patiserie.
Consiliul Județean susține că documentația atacată de Carpalat nu are legătură cu PUG-ul și PUZ-ul respective, ci are la bază exclusiv faptul că noile reglementări de pe DJ 106C nu mai permit virajul la stânga de pe sensul de ieșire din Sibiu către Cisnădie, ci doar virajul la dreapta de pe sensul opus. Ca urmare, cei de la Mândra sunt nemulțumiți că persoanele care merg la cofetăria Mândra din Cartierul Arhitecților trebuie să ocolească pe la sensul giratoriu.
„Față de imposibilitatea soluționării cererilor sale, de reconfigurare a accesului la sediul propriu în sensul instituirii permisiunii de a se vira la stânga spre sediul societății direct de pe sensul de mers Sibiu-Cisnădie, așa cum a solicitat, fără nicio legătură cu documentația care a fost aprobată prin Hotărârea nr. 226/ 2019 sau cu actul administrativ în sine, petenta solicită revocarea acesteia”, mai arată președinta Daniela Cîmpean, în referatul prin care le cere consilierilor județeni să respingă cererea de revocare solicitată de Carpalat SRL.
În plus, ca argument juridic este adus și faptul că „Hotărârea nr. 226/ 2019 nu ar putea fi revocată de emitent întrucât, odată adoptată și dată publicității, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, obiectivul de investiții în cauză fiind realizat efectiv în proporție de 99%, având la bază DALI aprobat prin hotărârea criticată, fiind în curs de finalizare și urmând a fi efectuată recepția la terminarea lucrărilor, în condițiile legii”.
Juriștii Consiliului Județean explică că „adoptarea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 226/ 2019 nu vatămă în niciun fel drepturile sau interesele legitime ale petentei, nefiind dovedită vreo legătură de cauzalitate între adoptarea actului administrativ şi o astfel de vătămare, dimpotrivă, ca urmare a realizării investiției ai cărei indicatori au fost aprobați prin Hotărârea nr. 226/ 2019, aceasta beneficiind, alături de toți rezidenții din zonă, de avantajele lărgirii și modernizării tronsonului de drum respectiv”.
Modernizarea și lărgirea la 2+1 benzi a DJ 106C a condus la o fluidizare vizibilă a traficului pe acest segment de drum, prin interzicerea virajului la stânga și crearea unei benzi pentru transportul în comun. Proiectul a inclus crearea a trei sensuri giratorii, care să permită locuitorilor din Cartierul Arhitecților să efectueze virajul la stânga fără să mai perturbe traficul. Mai mulți locuitori din zonă au criticat proiectul, cerând introducerea mai multor sensuri giratorii, motivând că distanța pe care trebuie să o parcurgă până la actualele sensuri giratorii este prea mare.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect