Peste 100 de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu vor fi la datorie, zilnic, în perioada Paştelui.
Pompierii sibieni vor acţiona în perioada Paştelui pentru asigurarea măsurilor de protecție respectiv intervenție în cazul producerii unor situații de urgență. De asemenea, în scop preventiv și pentru asigurarea climatului de siguranță peste 35 de pompieri și 9 autospeciale de stingere vor efectua misiuni de asigurare la lăcașurile de cult din municipiile Sibiu şi Mediaș, dar şi în Agnita, Orlat, Cârțișoara și Pelișor, unde se preconizează aglomerări de persoane.
Pentru a evita producerea unor situații nedorite ce pot pune în pericol viața, în special în noaptea de Înviere, responsabilii ISU au transmis câteva recomandări pentru sibieni.
„Astfel, lumânările și candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil şi să nu fie amplasate în apropierea materialelor textile sau a altor materiale ușor inflamabile (de exemplu a hainelor, cărților, etc.). În nici o situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse. Nu blocați cu autoturismele căile de acces la lăcașurile de cult şi menţineți uşile de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase.
Personalul clerical este sfătuit ca după terminarea slujbelor să efectueze un control riguros pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu. În cazul sesizării unui incendiu sau a altei situații de urgență, care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă”, a precizat Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.