20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș va fi reabilitat și modernizat cu peste 3,5 milioane de lei

Publicitate

Cele mai citite

Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru elaborarea documentațiilor tehnice, asistență tehnică și execuție lucrări în vederea modernizării și reabilitării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș, una dintre cele cinci unități de învățământ special aflate în subordine.
Durata contractului este de 18 luni, la care se adaugă o perioadă de garanție pentru lucrări de 60 de luni. În prima etapă se vor elabora documentațiile tehnice, urmând ca în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, constructorul să execute lucrările pentru reabilitarea și modernizarea a două corpuri de clădire dintre cele trei existente. Este vorba de clădirea unde funcționează unitatea de învățământ special și în care se desfășoară activitățile didactice și programele de terapie, precum și de clădirea unde este amenajată sala de sport.
În urma finalizării acestei investiții, cei 122 de elevi din Municipiul Mediaș și din localitățile limitrofe vor învăța în spații modernizate, adaptate pentru nevoile lor speciale. Valoarea totală a contractului este de 3.582.069,17 lei fără TVA.
Vor fi executate lucrări pentru refacerea instalației de apă-canal, a celei termice și electrice, înlocuire pardoseli, finisaje interioare, recompartimentări. Clădirea principală, unde copii își petrec cel mai mult timp, va fi izolată termic, iar curtea va fi modernizată cu gazon și pavaj tactil pentru persoanele cu dizabilități vizuale.
La sfârșitul lucrărilor de execuție, tot în cadrul acestui proiect, Centrul Școlar de Educație Incluzivă  Mediaș va fi dotat cu echipamente IT, mobilier pentru sălile de clasă, precum și cu echipamente medicale de mici dimensiuni pentru cabinetul medical (termometru, tensiometru, glucometru).
Investiția se realizează în cadrul proiectului ”Reabilitare, modernizare și dotare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș”, pentru care Consiliul Județean Sibiu a atras fonduri europene, prin Programului Operațional – Regional 2014 – 2020.
“Confortul spațiului în care lucrezi este de cele mai multe ori asociat cu performanța. De aceea, mă bucur să dăm startul unei investiții care va aduce numai beneficii: copiii și cadrele didactice se vor putea bucura de un spațiu prietenos, activitățile educative vor fi mult mai atractive pentru copii și deopotrivă, costurile aferente utilităților vor fi mai scăzute datorită eficientizării energetice a clădirii”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya