5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FC Hermannstadt, doar egal cu Petrolul. Urmează „decisivul” cu U Cluj

Cele mai citite

FC Hermannstadt a ratat ocazia de a rezolva mare parte din ecuaţia revenirii în Liga I. Sibienii au condus pe tabelă, însă la final au fost nevoiţi să se mulţumească cu un singur punct după remiza, 1-1, cu Petrolul.
Ploieştenii au avut prima ocazie a meciului. În minutul 6, Pârvulescu a centrat în careu, Măzărache a reluat cu capul, iar Plamen Iliev a avut o intervenție foarte bună. Minutul 23 a adus prima ocazie a sibienilor. Pantea a şutat de la 40 de metri, dar portarul Avram a reuşit să rețină. FC Hermannstadt a deschis scorul în minutul 44. Oroian a fost faultat în careu, iar centralul partidei a dictat penalty, iar Petrişor Petrescu a înscris de la punctul cu var.
Sibienii au avut o ocazie uriaşă de a face 2-0 în minutul 60 al partidei. Paraschiv a scăpat singur spre poarta ploieștenilor, nu i-a pasat lui Baba Alhassan care venea lansat și a încercat să finalizeze singur, însă a fost blocat de un apărător al Petrolului.
Cei care au reuşit să înscrie au fost oaspeţii. În minutul 66, Takayuki Seto a şutat din prima de la marginea careului și a înscris. Sibienii au protestat îndelung, acuzând o poziţie de ofsaid la Măzărache. În minutul 89 FC Hermannstadt a beneficiat de o lovitură liberă dintr-o poziţie foarte bună, însă Petrişor Petrescu a şutat dezamăgitor.
Pentru FC Hermannstadt urmează o partidă decisivă pentru promovare, în deplasare, cu U Cluj. Ambele echipe se află la egalitate de puncte, 57.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Modificări de trafic pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

În intervalul orar 09:30 – 10:30, traficul rutier pe Bulevardul Victoriei din Sibiu va fi închis pentru desfășurarea evenimentelor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect