10.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Kaufland retrage din magazine un suc de mere și vișine, în care s-au găsit toxine

Publicitate

Cele mai citite

Kaufland a anunțat că va retrage din magazine un suc ambalat la trei litri, după ce s-a descoperit că acesta conține o toxină care se găsește frecvent în merele aflate în stadiu de putrefacție.
Produsul ”Vreau din România Suc de mere și vișine 3L”, comercializat în magazinele Kaufland, va fi retras de pe rafturi după ce s-au înregistrat depășiri ale valorii admise pentru patulină. Rechemarea produsului Kaufland a fost voluntară și preventivă pentru a proteja sănătatea consumatorilor, spune comerciantul.
„Clienții care au achiziționat produsul mai sus menționat cu data de valabilitate 17.11.2022, lot: 417, sunt rugați să acorde atenție acestei informări și să nu îl consume”, a transmis Kaufland în comunicatul de presă.
Persoanele se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a returna sucul și vor primi contravaloarea sa chiar dacă nu au bonul fiscal. ”Această rechemare vizează exclusiv produsul „ Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L”, lot: 417, data de valabilitate: 17.11.2022, conform declaraţiei producătorului S.C. Mărul Argintiu SRL. Kaufland îşi cere scuze clienţilor pentru situaţia creată”, precizează compania.
Ce este patulina?
Patulina este o micotoxină produsă de o varietate de mucegaiuri, în special Aspergillus și Penicillium și Byssochlamys, conform Wikipedia. Găsită cel mai frecvent în merele în putrefacție, cantitatea de patulină din produsele din mere este în general privită ca o măsură a calității merelor folosite în producție. În plus, patulina a fost găsită și în alte alimente, cum ar fi cerealele, fructele și legumele. Prezența sa este foarte reglementată.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Când sunt așteptate primele ninsori în România. Ce spun meteorologii

Vremea în România rămâne foarte caldă pentru această perioadă a anului, au anunțat recent meteorologii.Chiar dacă începând de marți...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya