Campionii actuali ai celei mai tari ligi de baschet din lume au mult de tras pentru a-și apăra trofeul cucerit anul trecut. Milwaukee Bucks vor trebui să câștige meciul decisiv din semifinalele conferinței împotriva lui Boston Celtics pentru a ajunge în finala Estului și a fi mai aproape de câștigarea titlului după ce au pierdut jocul 6 împotriva ”verzilor”.
Milwaukee Bucks și Boston Celtics se vor duela în meciul 7 pentru calificarea în finala Conferinței de Est, după ce azi noapte, pe terenul campionilor, alb-verzii s-au impus cu 108 la 95.
După un prim sfert echilibrat, Celtics s-a desprins în al doilea și a ajuns la 14 puncte avans. Cel mai bun jucator din lume, Giannis Antetokounmpo a readus Bucks în meci, iar Milwaukee s-a apropiat la 4 puncte, cu mai puțin de 9 minute rămase de disputat până la finalul meciului. Superstarul lui Boston, Jason Tatum a intervenit imediat și Celtics nu a lăsat campionii să facă încă o remontada în fața lor. Tatum a avut 16 din cele 26 de puncte ale echipei sale în sfertul 4, iar Boston Celtics s-au impus 108-95.
Partida decisivă se va disputa în Boston Garden. Se anunță un meci de zile mari duminică noaptea, iar învingătoarea va juca contra lui Miami Heat, în finala Conferinței de Est.