Prințul Charles, moștenitorul Coroanei Britanice, a vizitat astăzi pentru scurt timp Sibiul, fiind invitat în cadrul unui eveniment care s-a dorit a fi mai mult privat decât public, la care au participat mai multe personalități locale.
Sosit pentru a doua oară în orașul Sibiu, Alteța Sa regală, Prințul de Wales, un prieten al României și al românilor, a participat la Sala Thalia la un eveniment de mediu, care are ca scop reîmpăduriri ale unor zone întinse din Europa, inclusiv România. La eveniment au fost invitate autoritățile locale și județene, Astrid Fodor, primarul Sibiul, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, precum și alți demnitari locali și persoane publice.
Prințul Charles este un susținător al proiectelor de mediu din Europa, dar în special al proiectelor care implică România și zonele pădurilor sălbatice ale țării noastre.
FOTOGRAFII: OVIDIU MATIU
Anunțul oficial al Filarmonicii Sibiu referitor la această vizită precizează că instituția sibiană „a avut onoarea de a primi vizita celui mai înalt oaspete din istoria recentă a instituției”.
Charles, vizită în România
Anterior, moștenitorul Coroane Regale a Marii Britanii a vizitat Bucureștiul, unde s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu prințesa Margareta, custodele Coroanei Regale a României. Prințul Charles a sosit în România după o lungă pauză, de aproape trei ani, cauzată de pandemia de coronavirus.
Prințul de Wales deține în România proprietăți, în județele Covasna și Brașov. Cea mai cunoscută este casa din satul Viscri, acolo unde se află și sediul Fundației Prințul de Wales, care oferă burse de pregătire tinerilor artizani și arhitecți din România.
Potrivit informațiilor pe care le deținem, Prințul Charles nu are programate alte întâlniri sau vizite în Sibiu, în timpul acestei vizite.