Fără permise de conducere, doi tineri s-au urcat la volan şi au lovit mai multe maşini

Cele mai citite

Doi tineri, dintre care unul minor, fără permise de conducere, au fost implicaţi în evenimente rutiere în judeţul Sibiu.
Luni, în Iacobeni, șoferul unui autoturism condus pe Drumul Judeţean 143A a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu avarierea celor două autovehicule. La volanul autoturismului a fost identificat un localnic în vârstă de 15 ani, care are acum dosar penal.
Marţi dimineaţa, în municipiul Sibiu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Gorj, a condus un autoturism pe Calea Cisnădiei, iar la efectuarea unui viraj la stânga pentru a intra pe o stradă laterală, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri s-a constatat că tânărul de la volan nu are permis de conducere. Şi în acest caz, poliţiştii i-au făcut tânărului dosar penal pentru conducere fără permis.

spot_img
Ultimele știri

Legea salarizării 2026: Dragoș Pîslaru spune că revendicările sindicatelor depășesc 20 de miliarde de lei, dar statul poate aloca doar 12,1 miliarde

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că noua lege a salarizării unitare este...

Știri pe același subiect