Un agent de poliţie în vârstă de 36 de ani, din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu, este cercetat pentru furt după ce a încercat să plece dintr-un magazin din Şelimbăr fără să plătească produsele, în valoare de 52 de lei.
S-a întâmplat la începutul săptămânii, când poliţistul a făcut unele cumpărături şi a încercat să plece din magazin fără să le achite. A fost observat de agentul de pază al magazinului, care a alertat poliţiştii. Agentul de poliţie este cercetat acum de colegii săi pentru furt calificat. De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a decis cercetarea disciplinară a poliţistului.
„La data de 31 mai, în jurul orei 17.30, agentul de pază al unei societăți comerciale, de pe raza localității Șelimbăr, a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a surprins un client care ar fi încercat să iasă din magazin fără a achita produse în valoare de 52 de lei.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr care au identificat persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Sibiu, aflat în timpul liber.
La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Menționăm, de asemenea, că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, s-a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițistul în cauză în vederea documentării și stabilirii situației de fapt”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.