Dublă sărbătoare la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu

Cele mai citite

Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu au avut dublă sărbătoare joi, 2 iunie. Aceștia au celebrat Ziua Eroilor și Ziua Copilului cu ateliere desene pe asfalt și activități sportive.
În prima parte a zilei, elevii clasei a-XII-a, însoțiți de diriginta lor, prof.Iulia Mujat, au depus o coroană de flori, din prtea instituției, la Monumentul Eroilor din comună, marcând astfel Ziua Eroilor .
În a doua parte a zilei, elevii, profesorii și întregul personal au marcat Ziua Copilului prin ateliere de pictură, desene pe asfalt, dansuri moderne și meciuri de fotbal
„Aceste activități au adus mare bucurie copiilor care au participat la ele în funcție de preferințe . Ziua s-a încheiat cu o mare surpriză pentru elevi: premierea tuturor cu tort și suc, sponsorizate de către Asociația Comunicare, Educație, Solidaritate. Succesul acestor activități s-a datorat implicării cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și nedidactic ce au fost permanent alături de elevii școlii și care s-au simțit, pentru câteva ore, din nou copii”, au transmis reprezentanții conducerii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, explicată prin matematică: teoria Banach-Tarski și perspectiva unui profesor român din SUA

Minunea biblică a înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, menționată în toate cele patru Evanghelii, continuă să stârnească...

Știri pe același subiect