În weekend, polițiștii rutieri sibieni au constatat 12 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 51 de permise de conducere, au retras 41 de certificate de înmatriculare și au aplicat 510 sancțiuni contravenționale în valoare de 191.000 de lei.
Sâmbătă dimineaţa, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un localnic în vârstă de 30 de ani. Testarea șoferului cu aparatul Drutest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței în organism. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Tot sâmbătă, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Nicolae Teclu. Testarea sibianului în vârstă de 53 de ani a indicat o valoare de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă seara, în municipiul Sibiu, pe strada Rimski Korsakov, polițiștii rutieri au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o altă valoare decât 0. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Harghita, aparatul etilotest indicând în cazul său valoarea de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice, pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică dimineaţa, în jurul orei 05,15, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au testat alcoolscopic un sibian în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Rennes. Aparatul a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.
Duminică seara, pe Drumul Judeţean 142, în localitatea Dârlos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 30 de ani. În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,82 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat sau neînmatriculat. În cauză, s-a deschis un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumruile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.
Luni dimineaţa, în jurul orei 03,15, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Șurii Mici de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din Agnita. Polițiștii rutieri au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce, pe numele tânărului fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că proprietara autoturismului, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Copșa Mică, i-ar fi încredințat autoturismul tânărului cunoscând faptul că acesta nu deține dreptul de a conduce. Asfel, pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de încredințare. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.