5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

10 răniți în accidentele produse în județul Sibiu în vacanța de Rusalii

Cele mai citite

Bilanț tragic al pompierilor sibieni

10 persoane au fost rănite în accidentele rutiere produse în judeţul Sibiu în vacanţa de Rusalii. În zilele libere, pompierii sibieni au intervenit la peste 150 de apeluri venite pe numărul de urgență 112.

Echipajele SMURD au intervenit la134 cazuri de natură medicală. De asemenea, echipajele medicale specializate au intervenit și acordat asistență medicală de specialitate la patru accidente rutiere din care au rezultat 10 victime, transportate la spital. În acelaşi timp, în ultimele trei zile, salvatorii sibieni au intervenit cu mijloacele din dotare pentru stingerea a cinci incendii, trei dintre acestea izbucnite în gospodării și anexe, în Orlat, Presaca și Sibiu și două incendii produse la autoturisme, în municipiul Sibiu, pe strada Școala de Înot și drumul de leagă Șeica Mare-Șeica Mică.

„În contextul avertizării ANM- Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată în care s-a aflat și județul Sibiu în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuți pe drumurile publice care împiedicau desfășurarea normală a traficului ( DN14B Mediaș și Ighișul Nou-Zlagna). Tot în această perioadă, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a fost solicitată să intervină pentru asanarea unui element de muniție (proiectil exploziv de război, calibrul 100 mm), rămas neeexplodat din timpul conflictelor armate, descoperit de către un cetățean, în afara localității Porumbacu de Sus.

Pe această cale reamintim cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin numărul unic de urgență 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, a precizat sublocotenentul Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect