5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Din 1 iulie se suspendă ocuparea posturilor vacante din instituțiile de stat

Cele mai citite

Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind suspendarea ocupării posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale începând cu 1 iulie.

Potrivit proiectului de OUG, în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice, din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi din instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul.39 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot în ordonanța de urgență care va fi aprobată joi se arată că în cazul posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022 se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată. În proiect se mai spune că prin excepţie de la măsura suspendării în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect