În peisajul sordid al precampaniei naționale pentru alegerile prezidențiale din toamnă, unde competiția anti-Ponta alunecă de la amatorism la hilar, la accente de blat plauzibil, atribuțiile prezidențiale și rolul președintelui în arhitectura constituțională au devenit invizibile și deliberat ignorate.
Contrar aparențelor și canalelor mass-media, rolul președintelui nu este acela de a oferi slujbe cetățenilor României! Forța executivă prezidențială se bazează pe doi pivoți importanți, reprezentare diplomatică la cel mai înalt nivel, fiind cartea tare a externelor românești și bineînțeles rolul principal în sistemul de securitate al României.
Este dificil ca un candidat prezidențial, oricare ar fi acesta, să câștige fotoliul de la Cotroceni vorbind de noua paradigmă internațională, de crizele exploziv-militare din Orientul Mijlociu și Ucraina și de o posibilă reașezare a țării noastre în context regional și internațional.
Retrăgându-ne aproape inconștient dintr-un rol oarecum secundar, dar de încredere în Orientul Mijlociu, România și-a fâsâit în două decenii rolul să diplomatic în relația cu statele arabe și Israel. Ucraina, aflată în imediata noastră proximitate geografică, ostilă atâta timp din motive politice și economice, e o prezență care ar trebui să ne genereze frisoane, nu atât datorită înfrângerii militare și de moral în fața unei Federații Ruse în expansiune, dar și a necesității de a ne obișnui cu vecinătatea cu Rusia. Ucraina reprezintă și un reper politic important la care putem lua aminte. Indecizia, corupția, dezintegrarea puterii statului, sunt un punct final care poate fi atins, al unei politici românești bazate pe trafic de influență, pseudo-democrație, cu o armată slab dotată și un feudalism local evident.
Dacă până în 1989 am experimentat apartenența la lagărul comunist al țărilor Tratatului de la Varșovia, e foarte posibil ca în viitorul imediat să descoperim ce înseamnă devenirea într-o țară de frontieră între ruși și actuala Uniune Europeană și NATO. Americanii vor răspunde asemănător la politica rusescă ostilă la expansiunea NATO, trăgând linia roșie din țările baltice și Polonia, până în România.
Contrar propagandei de partid, viitorul președinte va trebui să își asume apăsat un program de reînarmare navală și aeriană a armatei române, un reviriment necesar al industriei locale de armament, fără a ignora diplomația, relațiile cu Turcia și țările din Caucaz ca Georgia și Azerbajan. România viitorului nu este în nici un caz cea din sloganele milioanelor de locuri de muncă sau ale antibăsiștilor de la referendum, ci frontiera estică a Europei unde primează domnia legii, în contrast cu spațiul răsăritean unde politica forței ignoră acorduri, tratate și dreptul internațional în general.
Titus Cernăut
Publicitate
