5.2 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Colecția Emiliei Tudoran și Iuliei Ghenea, marea câștigătoare a concursului de modă Be Creative

Cele mai citite

La finele săptămânii trecute, în zilele de 5 și 6 septembrie Palatul Brukenthal din Sibiu a găzduit unul dintre cele mai mai frumoase festivaluri de modă din România – „Be Creative”. Aflat la cea de-a treia ediție, acest spectacol de modă este singurul festival destinat tinerilor designeri, fiind organizat de către Cleopatra Models .
Cei 24 de tineri designeri care au participat au avut colecţii unice, iar la sfârşitul prezentărilor juriul a desemnat câştigătorii. Locul întâi a fost ocupat de către Emilia Tudoran şi Iulia Ghenea care au şi deschis seara, fiind prima colecţie prezentată.
„În ciuda tuturor proceselor tehnologice la care am ajuns, portul tradiţional rămâne pe mai departe un mister, deoarecee migala şi răbdarea cu care de exemplu se realizează un costum de ceremonie, astăzi, în era vitezei, aceste meşteşuguri nu mai sunt păstrate în totalitate. Conceptul care stă la baza colecţiei noastre, mizează pe reamintirea tradiţiilor şi obiceiurilor de pe teritoriul autohton din dorinţa de autenticitate, de exprimare a propriei identităţi, de punere în valoare a aspectelor tradiţionale nemodificate de trecerea timpului, din motivul că vrem să valofiricam elementele prin croi,culoare, inovaţie într-o colecţie personală, să introducem publicul strădania femeii române, prin realizarea unor piese vestimentare unice care dăinuie în continuare peste timp,” au spus câștigătoarele.
Locul al doilea a fost ocupat de către Victor Maruscsak colecţia lui reprezentând: „Colecţia night wish conţine 10 piese mixte care se bazează pe exploatarea elementelor de construcţie caracteristică arhitecturii gotice în ţinute vestimentare care se îndepărtează de funcţiile obişnuite şi devin costum de scen obiect.10 micsorata Ţinutele remarcă o perioada dintr-o atmosfera sumbră,crucială,o perioada întunecată, de căutare a misterului în privinţa Divinului. Această colecţie a fost concepută pentru spectacol ,ţinutele sunt ota-porter.”
Podiumul a fost completat pe cea de-a treia poziție de Marius Stan, piesele sale vestimentare fiind realizate într-un stil avangardist.3 micsorata
„ Colecţia “BEYOND”- dincolo de limite, arată o viziune futuristică clară şi expresivă inspirată din arhitectură contemporană având că sursă de inspiraţie pe Rad Hourani designer şi Zaha Hadit arhitect. Materiale textile : lână 100 % şi stofă. Colecţia este F/W 2014 -2015, ea adresându-se tuturor persoanelor, idiferent de sex”, a declarat designerul Marius Stan.
Manechinele au fost şi ele premiate: locul întâi Andra Schuler din Bucureşti, locul al doilea Flavia Bodi din Sibiu şi locul al treilea Elena Matei din Bucureşti.
Festivalul aflat pe Agenda Culturală, susţine dezvoltarea designului made in Romania şi îşi propune să contribuie la dezvoltarea interacţiunilor între tinerii designeri şi industria textilă, fiind cofinanțat de Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

S-a finalizat renumărarea voturilor în județul Sibiu

Biroul Electoral Județean Sibiu a terminat, sâmbătă în jurul amiezii, procesul de renumărare a voturilor din turul I al...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect