Fostul consilier personal al președintelui Emil Constantinescu, în perioada iunie 1999 – decembrie 2000, Simona Vrabiescu Kleckner, a lansat marți, 9 septembrie, la librăria Habitus, cel de-al doilea volum al cărții „Pe urmele mele în două lumi”. Cartea cuprinde o continuare a memoriilor publicate în 2013, ce dezvăluiau viaţa autoarei şi a familiei sale într-o perioadă plină de efervescenţă culturală şi socială, dar şi de transformări marcante ale societăţii româneşti: anii ’30-’60. Despre motivele care au determinat-o să publice o serie de memorii din perioada comunistă și viața în exil, în Statele Unite ale Americii, dar și despre așteptările pe care le are de la candidații pentru prezidențiale aflăm dintr-un interviu acordat în ziarului Sibiu 100%.
Ce v-a determinat să scrieți opere autobiografice?
Am avut foarte mulți prieteni care mi-au spus că în timpul vieții mele am trecut prin mai multe perioade istorice si am avut multe întâmplări personale și ale familiei mele, pe care ar trebui să le scriu ca să ramană pentru posteritate. În afară de asta, într-o zi am ascultat o emisiune radiofonică, în care domnișoara care conducea emisiunea a invitat un domn mai în vârstă care să povestească din timpul comunismului. Și am ascultat. Am auzit ce a spus domnul, mi-am adus aminte că tot ce spunea el era perfect adevărat, iar reacția domnișoarei a fost: „Nu pot să-mi închipui că acest lucru s-a întâmplat în România!”. Și atunci mi-am zis că într-adevăr trebuie să scriu, pentru a da informații trăite de mine, nu povestite de alții.
Într-adevăr mi-am dat seama stând de vorba cu mult mai mult tineret în ultima vreme, de când am tot venit în România – din 1996 încoace – că foarte puțini sunt interesați de ce s-a întâmplat atunci. Și atunci a fost alt motiv pentru care am zis că este bine să scriu, că „scripta manent” , iar mai târziu, când o veni timpul ca alții să faca „research”, să cerceteze, să aibă la îndemână cărțile mele, cartea mea „Din Exil”, în care am arătat memorandele pe care le-am scris la congres în favoarea României; darea înapoi a proprietațiilor si accelerarea reformelor care se cereau si care erau ținute pe loc de Guvernul Iliescu – Văcăroiu. Si ce-a urmat? – Nici pana astazi, nu avem reformele făcute.
Care considerați că sunt părțile dumneavoastră forte ca și scriitoare?
Disciplina! Faptul că mi-am făcut un program, un program de evenimente pe care le-am scris ca un fel de documentar. După ce am avut toate datele strânse în calculator, ca documente, m-am așezat, am scris și le-am umplut cu cuvinte. Când am început să scriu m-am disciplinat să scriu după un program, de la nouă la douăsprezece, de la cinci la opt, si de la zece la unsprezece.
Cum ați putea să vă descrieți în câteva cuvinte pentru a atrage publicul să vă citească memoriile?
Acesta este un răspuns foarte greu, dar acesta este motivul pentru care am făcut lansări de carte. Anul trecut am lansat volumul întâi și am fost privilegiată să fiu prietenă cu domnul Andrei Dimitriu, care este directorul Ateneului Român și care a avut bunăvoința să-mi pună la dispoziție sala de la intrarea Ateneului, pe care l-am amenajat cu scaune, cu tot ce trebuie, pentru că am avut peste o sută de persoane, am foarte mulți prieteni, iar ei, la rândul lor i-au anunțat și pe alții. Pe urmă am fost la Calafat unde este Muzeul de Artă care aparținea familiei mamei mele. Iar cei din Calafat, știind că eu sunt fosta moștenitoare, au venit într-un număr foarte mare. În afară de asta, am lansat si la Oradea, unde tot întâmplarea a făcut să îl cunosc pe Înaltpreasfințitul Episcop Greco – Catolic și care m-a ajutat să fac lansarea acolo. Anul acesta se repetă. În plus, am avut prietenia familiei Marinescu de aici si de aceea am venit și la Sibiu.
Ce gen literar preferați și ce autor în mod special?
În mod special îmi plac cărțile istorice și biografiile. Nu mai sunt la vârsta la care să mă încante misterele și nici romanele de dragoste. Astea au fost în tinerețe, acum prefer ceea ce este istoric, geografic și biografii.
Dintre carțile scrise de dumneavoastră care este preferata și de ce?
Nu știu dacă am o preferată, pentru că ultima carte reprezintă memoriile mele. Cea cu lobby „Din Exil” îmi place, pentru că evocă toată munca pe care am depus-o timp de aproape zece ani, exclusiv pentru România, în orele mele de prânz, când în loc să ies cu prietenii la plimbare, mă închideam în birou și compuneam ce urma să trimit: scrisorile și memorandele. Iar „O mărturie provocată”, care este o analiză a mandatului din 1996 până în 2000, a președintelui Emil Constantinescu, are o valoare pentru mine în sensul că în această carte am putut scrie cât am fost de dezamagită de faptul că s-a retras de la alegeri numai cu trei luni înainte de termenul alegerilor, când era imposibil să poată să fie inlocuit, cu toate că ne-am pus atâta speranța în acest CDR și era clar că va reveni Iliescu, ceea ce s-a și întâmplat.
Pentru dumneavoastră, scrisul este o pasiune sau o profesie?
Este o pasiune mai degrabă. Profesie n-a fost, pentru că toata viața am avut slujbe profesionale de bibliotecar, iar în țară a trebuit să fac fața, fiind normator, dar după ce am iesit la pensie, fiind o „workaholic”, fiindcă îmi place să lucrez, nu să pierd timpul de pomană, m-am apucat și am scris. Dacă stau să adun câte pagini am scris, ajung aproape la două mii cele 4 volume. Așa că eu zic că este un hobby mai mult decât o profesie.
Cărei categorii de public vă adresați în mod special?
M-am adresat absolut la toată lumea, tineretului, celor în vârstă, cui a apreciat. Eu am scris pentru tineret ca să știe, dar cei care au apreciat cel mai mult cărțile au fost cei în vârstă care au trecut prin ce am trecut eu și s-au regăsit în ceea ce am scris eu. Trebuie să-ți spun că e nevoie de multă răbdare si multă disciplină ca să urmezi un fir, in gând.
Cum se trăiește în două lumi diferite? Care este mesajul pe care vreți să îl transmiteți spre public?
La un moment dat, acolo unde ești tu cu soțul tău devine, de fapt, casa ta. Ea poate să fie bună la București si poate să fie bună și în străinatate. Mai ales dacă cunoști limba respectivă; atunci nu ai nici un fel de problemă.
Ce planuri de viitor aveți? Va exista si un al treilea volum?
Nu mai am de ce, pentru că am scris pană în momentul de față. De fapt, volumul românesc se încheie în 2013. Ce fac acum, următorul meu proiect, sunt aceste memorii pe care vreau să le prezint în S.U.A. Pentru asta urmează să citesc din nou textul, să reduc tot ce nu este de interes pentru americani, cum ar fi toate neamurile si rudele românești, ceea ce nu are nici un rost să mai fie scrise și după aceea să gasesc pe cineva care să fie dispus să publice volumul meu în S.U.A. Este un volum foarte anti-comunist și cum merg treburile acum peste ocean nu știu dacă va fi foarte apreciată sau poate nici nu voi putea s-o public. Există două posibilități extreme.
Ținând cont de experiența dumneavoastră în funcția de consilier personal al președintelui Constantinescu, le puteți face câteva recomadări candidaților la alegerile prezidențiale?
Să vorbească foarte puțin și să spună lucruri esențiale, nu unul despre altul, ci să își prezinte proiectul de conducere, ce au de gând să facă și cum au de gand să scoată România din criza asta economică care există de 25 de ani. Vreau să fie ceva concret, de viitor si fără certuri între oamenii politici la conducerea statului.
Interviu realizat de Mihai Jakab
Simona Vrăbiescu Kleckner: Trebuie să scriu, pentru a da informații trăite de mine, nu povestite de alții
Publicitate
