Așa-zisele pomeni electorale pe care actuala guvernare le oferă românilor ating cât mai multe segmente. Mamele și pensionarii au fost scutiți să mai dea înapoi banii pe care i-au încasat ilegal, în plus față de indemnizațiile care li se cuveneau de drept, salariile medicilor rezidenți si ale profesorilor debutanți au fost majorate, iar actorilor le vor fi acordate anumite drepturi bănești. În plus, printre măsurile ce scontează atragerea mai multor voturi se numără restructurarea creditelor, prin așa-numita „electorată”, reducerea CAS-ului ori micșorarea taxei pe constructiile speciale.
Săptămâna aceasta lista a fost completată cu încă două super oferte pentru alte trepte de vârstă, că doar și voturile lor contează. Vârstnicii sunt anunțați că pensiile le vor fi majorate cu 5% începând din anul 2015, iar elevii care n-au luat bacalaureatul vor avea șansa să se înscrie la școli postliceale organizate în cadrul facultăților. O măsură aberantă, fără precedent în istoria învățământului, prevăzută printr-o ordonanță care vine în prag de an universitar. Potrivit normativelor, aceste studii vor putea fi făcute de tinerii fără diplome de bacalaureat contra unei taxe. Având în vedere că această măsură a fost luată chiar în pragul deschiderii noului an universitar, majoritatea universităților de stat au anunțat că refuză să organizeze astfel de cursuri. Cu atât mai mult cu cât nu se știe încă ce autoritate va evalua dacă această nouă formă de învățământ respectă anumite cerințe elementare de calitate, la fel cum nu se specifică după ce programe vor funcționa. În schimb, universități private care deja se știe că sunt importante surse de finanțare pentru campaniile politice au primit entuziaste vestea și cu siguranță, ținând cont că numărul elevilor care nu și-au luat bacalaureatul în ultimii ani se apropie de 150 000, vor avea de unde să își atragă cursanții și să încaseze bani cu duiumul . Din păcate însă, în cazul în care tânărul nu reușește să își ia bacalaureatul, nici nu va primi vreodată o diplomă universitară și nici nu se știe în ce măsură va deprinde o meserie, fiind discutabilă ponderea practică în lista disciplinelor parcurse. Sau n-ar fi de mirare ca o altă guvernare săscoată aceste noi structuri înființate în afara legii și să nu recunoască niciodată valabilitatea acestui tip de studii. Ordonanțe care vand iluzii, făcute în pripă, fără coerență ori strategie pe termen lung, dispuse să sacrifice generații pentru interesul electoral de moment.