17.9 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

Copilul mic şi socializarea

Cele mai citite

Cum încurajăm dezvoltarea relaţionării sociale la vârsta de 1 an? Un copil care ştie cum să interacţioneze cu cei din jurul lui prezintă un nivel mai scăzut de fobie socială, devenind astfel mai uşoară integrarea la grădiniţă şi apoi la şcoală. Deşi unele trăsături în relaţionarea socială sunt ereditare, copiii pot fi educaţi în a dezvolta relaţii echilibrate cu cei din jur. Primul şi probabil cel mai important mod de a învăţa cum să se raporteze la lumea din jurul lor este prin exemplul părinţilor. Pentru aceasta, luaţi copilul cu dumneavoastră în oraş la plimbări sau cumpărături, la restaurant, la muzeu sau în orice alt loc unde poate observa cum interacţionaţi cu oamenii, dându-i astfel şi celui mic posibilitatea să îşi exerseze şi să îşi modeleze comportamentul. Când va fi pregătit, va începe şi el să comunice cu ceilalţi, mai întâi stângace, dar din ce în ce mai corect, pe măsură ce va primi îndrumări şi încurajări. În acest punct este important să nu accentuaţi greşelile certându-l, ci, mai degrabă, să întăriţi comportamentele pe care doriţi să le repete, lăudându-l. Dacă va primi mai multă atenţie atunci când se poartă urât, în viitor va tinde să repete acest tip de comportament. O altă modalitate este prin intermediul păpuşilor: inventaţi situaţii în care păpuşile se întâlnesc, se salută, dezvoltă un scurt dialog, se salută din nou şi pleacă. Folosiţi cântecele sau replici amuzante în astfel de jocuri scurte, adaptate vârstei copilului mic. Oana Vasiu Psiholog clinician www.cabinetpsihologie.blogspot.com

Publicitate
Ultimele știri

Părintele Ioan Sabău. Cumplita noapte de Înviere din pușcăria comunistă

La vreo doi kilometri depărtare de Bobâlna, în drumul dinspre Simeria (Hunedoara) spre Geoagiu, într-o localitate măruntă, Foltu, risipită...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect