10.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Test luat cu brio : HC Sibiu 28-23 Minaur Baia Mare

Cele mai citite

IMG_4274Componenţii HC Sibiu au luat cu brio lucrarea de recapitulare privind handbalul maramureşean. Jucătorii conduşi de Matei Damian au învins cu puţine ore în urmă pe Academia de Handbal Minaur Baia Mare, scor 28-23. Ei au demonstrat încă o dată că au învăţat multe din trecut, şi nu au mai repetat greşelile făcute atunci. Partida din Sala Transilvania a avut o desfăşurare total diferită faţă de ultima întâlnire, sibienii aflându-se la timonă în majoritatea timpului.
Gabriel Şofronici a fost excelent în poartă, apărarea s-a achitat bine de sarcini, iar Radu David, Dorin Purcărea, Cosmin Demian şi Bogdan Rău au fost în mare formă. Astfel, restul a venit de la sine şi echipa noastră şi-a luat revanşa. Primele zece minute au fost echilibrate, iar apoi totul a mers în favoarea Sibiului, care nu a lăsat nici o clipă impresia că ar putea pierde jocul. S-a intrat 15-11 la pauză pentru roş-negri.
Repriza secundă a început cu o paradă Şofronici, continuată de o eliminare de două minute pentru Rău şi gol Robert Micloş. Next, o nouă paradă pentru goalkeeper-ul sibian, un nou gol al lui Micloş, şi abia dintr-un şapte metri au înscris şi oaspeţii. Apoi, au urmat peste zece minute fără ca băimărenii să înscrie, portarul gazdă şi defensiva sa închizând toate “rutele de acces”. S-a ajuns la 20-13 în favoarea echipei de pe malul Cibinului. Chiar dacă Matei Damian a schimbat din titulari şi a rulat aproape toată echipa, meciul a continuat în aceeaşi direcţie. În min.53, avansul a rămas la şapte lungimi, 25-17. Pe final, maramureşenii au venit mai aproape până la 23-28, dar nu au putut mai mult şi HC Sibiu şi-a trecut în palmares a doua victorie din tot atâtea posibile.
Scorul putea fi mult mai mare în favoarea handbaliştilor din Sibiu, dar ofensiva a ratat mult prea mult din poziţii foarte bune. Lucru nepermis şi care îi poate costa pe sibieni în viitor dacă nu îşi vor îmbunătăţii procentajul ocazii-goluri. HC Sibiu – Cosmin Demian, Radu David, Florin Ramba, Gabriel Şofronici, Kazimierz Novacovschi, Bogdan Rău, Robert Micloş, Dorin Neamţu, Răzvan Istrate, Iulian Stoian, Andrei Iliuţ, Alexandru Tolciu, Răzvan Bogdan, Dorin Purcărea, Raul Muntean, Iulian Grozav şi Bogdan Verza, antrenori Matei Damian şi Nicolae Ştefan. Pentru sibieni urmează o deplasare foarte dificilă la Turda în faţa trupei gazdă, Potaissa. Disputa va avea loc în 27 septembrie, şi se anunţă teribil de grea pentru handbaliştii noştri.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Călin Georgescu, agent sau colaborator al unui serviciu de informații? Ce spune președintele

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat miercuri dacă fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost agent sau...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect