Dăruind vei dobândi

Nicolae Steinhardt a scris mai demult un articol pe această temă. El se referea nu doar la darul material pe care îl putem face din prea puţinul nostru, ci şi la cel spiritual, de credinţă. Nu sunt în măsură să mă exprim cu privire la partea spirituală, dar în ce priveşte ajutorul material între semeni, pot spune că la Sibiu situaţia este din ce în ce mai dificilă. Peste 10 ani am lucrat în asistenţă socială într-o organizaţie. Am organizat multe campanii publice de strângere de fonduri la noi în oraş şi am remarcat un fapt îngrijorător, ce astăzi a devenit extrem de grav. Sibienii nu se ajută între ei! Prea puţini sunt cei ce o fac, nesemnificativ de puţini. Normal că aceştia sunt de lăudat, dar realitatea la Sibiu este extrem de crudă: s-a instaurat mentalitatea unui capitalism înverşunat, poate şi pe cultura deja existentă a saşilor, mai închişi la capitolul ajutor social. În multele campanii publice organizate de-a lungul ultimilor ani la Sibiu am remarcat cum cei ce donau bani erau pensionarii şi familiile din clasa de mijloc. Fiecare dădea puţin din puţinul lor. Cei ce evitau să doneze, erau patronii de firme, copiii de bani gata şi în general toţi cei pe care îi vedem în oraş conducând maşini scumpe şi etalând ceasuri şi brăţări de aur masiv. ªi oamenii aceştia au şi o explicaţie pe care adesea o dau: ,,Nu donez. Să muncească! Că şi eu muncesc pentru bani!”. Din păcate, aceeaşi gândire îngustă bazată pe un concept clasic capitalist, refuză să priceapă că există în orice societate categorii de oameni, care din diverse motive, au nevoie de ajutor. ªi cine poate să ofere mai bine acest ajutor, decât comunitatea? Doar că la Sibiu acest concept a dispărut. O campanie sprijinită media de Sibiu 100%, a Asociaţiei ARAPAMESU de a construi o micro-cantină pentru copiii săraci din Guşteriţa, nu dă roade. Oricâte articole şi machete publicitare am difuza noi, sibienii nu se lasă înduplecaţi să ajute pe aceşti copii. Mulţi spun că nu au bani de dat, că este criză, alţii nu vor pur şi simplu să ajute. Mai există un motiv pe care îl aud tot mai des: ,,Săracii sunt ţigani”. ªi normal că discriminarea la sibieni a devenit literă de lege. Fie ei ţigani, olteni, moldoveni… sibienii ţin sus ştacheta discriminării. Dincolo de toate motivele invocate de unii sau alţii, concluzia este tragică: sibienii nu donează. Nici din prea plinul lor, nici din prea puţinul lor, nici din ceea ce nu au, cum explica Steinhardt. Vechile obiceiuri din satele româneşti, unde toţi se ajutau între ei la nevoie, au dispărut. Acum trăim în Sibiul ,,care pe care”, iar o masă caldă sau un adăpost pentru câţiva copii, fie ei ţigani sau nu, a devenit ceva neimportant. Numai burţile noastre să fie pline… Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26. Călin Blaga; [email protected]