Văzui deunăzi la TV un domn distins care, într-o emisiune de audienţă, a făcut o radiografie extrem de precisă stării naţiunii. Mai degrabă un RMN , căci nici un detaliu nu i-a scăpat. Dar cea mai dureroasă afirmaţie a căzut ca un trăznet. Spunea domnia sa că în occident , a fi român este un calificativ, nu mai înseamnă apartenenţa la o naţiune! În asemenea hal ne-am lăsat aduşi prin neatenţie la ce ni se întâmplă! Iar după strângerea de inimă pe care o simţi în prezenţa adevărului, am ştiut că are dreptate.
Atunci mi-am dat seama cât îmi era de dor de culorile României, de fapt de sentimentul de DEMNITATE cu care au făcut întotdeauna casă bună.
Cum mi-am adus aminte? Simplu: după toate regulile unui condamnabil obicei mioritic – adică strămoşesc – cu bucurie şi durere în inima deschisă pînă la lacrimi şi gândul la Dumnezeu. Cam cum ţi-e dor de bunicii tăi ţărani, de florile încinse de fierbinţeala verii prin luminişuri de pădure, de mirosul de frunze arse prin grădini, de cărţile copilăriei citite pe burtă în lanul copt de grîu …
Curat condamnabil obicei mioritic! Cine-şi mai permite acum, în plină globalizare, curajul de a fi vulnerabil ? Tocmai acum, când un sofisticat sistem de şmirghele răzuie non stop asperităţile identităţii naţionale a neamurilor pământului – un dar dumnezeiesc – întru fericirea mondială a unui lucios popor de consumatori fără asperităţi deranjante. Şi tu te pui în calea şmirghelului !? Cum să topeşti tu, o biată scânteie divină din om, chiar şi numai dinţişorul unei rotiţe din acest mecanism diabolic ? Singur nu! Dar milioanele de scîntei divine ale unui neam, unite într-un ideal, ar putea face o lumină cu puteri nebănuite! Iar istoria fiecărui popor în parte consemnează asfel de coagulări de lumină la răscrucile destinului său. Ea nu vine nici de la răsărit, nici de la apus, nici din adâncuri, ci de sus, pe Axul Lumii, prin Legea Iubirii adusă de Cristos pe pământ, după modelul armoniei universale a unităţii în diversitate a neamurilor. Altfel, Dumnezeu ne-ar fi făcut de la bun început un popor lucios de consumatori într-un sat planetar.
Oare câţi români mai au curajul să le fie dor de demnitatea care făcea cândva casă bună cu naţiunea română şi câţi îndrăzneala de a crede că se mai poate ? Adevărul este că în niciuna din ofertele electorale, care gem de promisiuni, n-am găsit promisiunea de a recîştiga demnitatea furată românilor şi de a o readuce sub culorile României.
Ce condamnabil obicei mioritic – să-ţi fie dor !!! Ha,ha, ha ! Nu-i aşa?
Publicitate
