2.9 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Să cânte muzica

Cele mai citite

Nu, nu e vorba de melodia Vrem o ţară ca afară, lansată încă din 2010, dar al cărei mesaj este revitalizat si asimilat de unii candidaţi în perioadele de campanie electorală. E vorba de muzica de campanie, pe note de FA-lse promisiuni, de RE-sentimente faţă de rivali, de MI- lioane de lei aruncaţi pe bannere şi mitinguri electorale ori de LA-uda de sine a candidaţilor şi SI-la imensă a românilor faţă de circul politic care ne va înconjura timp de aproape o lună de zile.
Campania începe pe un fond incert şi tensionat, sabotat de audieri ale candidaţilor la DNA, de procese în instanţa de judecată ori cu tot felul de deconspirări şi implicări în cazuri mamut de corupţie şi trafic de influenţă, gen Microsoft, în care 9 foşti miniştri sunt pe punctul de a le fi deschise dosare penale.
Teoretic, ţinând cont atât de campania de la europarlamentare, cât şi de ceea ce am văzut în ultimele luni, în pre-campanie, şi următoarea perioadă se anunţă a fi una fără substanţă din punct de vedere politic.
Se întrevede o campanie electorală orientată pe conflicte politice, pe scandaluri, pe denigrări ale contracandidaţilor şi înscenări ori lovituri de teatru concepute studiat de consilierii de campanie. Bătălia nu se va duce pe proiecte de țară, pe programe, pe strategii izbăvitoare, ci, punctual, în primul rând pe teme cu accente naţionaliste, gen marea unire. Este greu de crezut că mesajele partidelor de stânga, centru şi dreapta, majoritatea lipsite de orientare ideologică, coagulate în jurul câte unui personaj, vor merge pe o separare clară a mesajelor în discursurile către alegători.
Fie că vor coborî direct de pe motocicletă, din autobuz, de pe bicicletă, din barcă, din avion, maşină sau elicopter, cei 14 candidați înscriși în cursă îşi vor propovădui prin te miri ce locaţii rolul mesianic cu care vor amprenta viitorul poporului român. Nota distinctivă ar putea fi dată de energiile implicate în campania din mediul online, pe reţelele de socializare, unde candidaţii se întrec în postări, ale căror like-uri, comentarii ori share-uri sunt monitorizate matematic.
Aşadar, ne mai despart numai câteva săptămâni până când vom afla cine a fost dirijorul care în perioada electorală şi-a orchestrat cel mai bine formaţia, iar în următorii 5 ani va scrie partitura României din fotoliul de la Cotroceni.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect