1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

FOTO: Standuri îmbelșugate la Tîrnava, de Ziua Recoltei

Cele mai citite

ziua recoltei - tirnava 2014 micComuna Tîrnava a marcat duminică, cea de-a doua ediție a evimentului cultural „Ziua Recoltei”. Producătorii locali au aranjat cu mult bun gust fructele şi legumele pregătite special cu această ocazie, gospodinele având ocazia să îşi umple cămările cu produse comercializate la preţuri acesibile. Cei prezenţi la manifestare au putut admira expoziţia de animale şi produse tradiţionale, participând în același timp la diverse concursuri specifice acestui anotimp.

În timp ce bucătarii s-au întrecut în pregătirea celui mai bun ceaun sau diverse mâncăruri tradiţionale, localnicii şi-au delectat auzul cu soliştii locali de muzică populară prezenţi pe scenă, Narcisa & Claudiu Șimon, Gicu Muntean sau grupurile “Florile Tîrnavelor” și respectiv “Tudorencele”.

Bucătarii care s-au întrecut în cadrul concursului “Ceaunul Tîrnavei”, dar și cei care și-au expus animalele și produsele tradiționale, au fost premiați de către edilul localității, Pleiner Norbert, cu diplome de participare şi premii simbolice.

Publicitate

Ziua s-a încheiat cu un foc mare de tabără și lansarea unui număr de 75 lampioane.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un val de ucraineni pleacă în țările din UE după modificarea regulilor de ieșire din țară

Tot mai mulți ucraineni aleg să plece din cauza războiului după ce au fost modificate regulile de ieșire din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect