7.9 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

18 localități din județul Sibiu vor avea dispensare modernizate până în 2016

Cele mai citite

Locuitorii din cel puțin 18 localități ale județului vor avea, până în 2016, centre medico-sociale noi, datorită parteneriatelor pe care Consiliul Județean Sibiu le-a încheiat sau le va încheia cu primăriile din județ. Prin această măsură, Consiliul Județean contribuie la finanțarea lucrărilor necesare pentru modernizarea vechilor dispensare.
”Strategia de dezvoltare economico-socială a județului, concepută împreună cu echipa Consiliului Județean la începutul mandatului, are printre prioritățile de bază domeniul sănătății. Așa că urmărim permanent îmbunătățirea stării de sănătate a populației din județ în paralel cu realizarea unui sistem de sănătate modern și eficient, compatibil cu sistemele de sănătate din țările Uniunii Europene. Cum aceste puncte nu pot fi suportate în totalitate de bugetele locale, am decis realizarea parteneriatelor cu primăriile pentru ca bugetul județean să contribuie cu parte din finanțarea necesară modernizării centrelor medico-sociale”, declară Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu
Pentru acest an, lucrările de renovare și reabilitare la 8 centre medico-sociale din județul Sibiu sunt în curs de execuție, în cadrul parteneriatelor strategice realizate între Consiliul Județean Sibiu și consiliile locale. Suma alocată de Consiliul Județean pentru un centru medico-social acoperă jumătate din costurile de reparații pentru clădiri, dar nu mai mult de 45.500 lei/proiect/an. Deoarece unele lucrări sunt mai complexe, primăriile au solicitat contracte multianuale, cum e cazul la Păuca și Valea Viilor care au lucrări multianuale (2014-2016). La Vurpăr (lucrare începută anul trecut) și Râu Sadului, lucrările au fost deja încheiate.
Acum sunt în curs de realizare lucrările la centrele medico-sociale din Curciu (comuna Dîrlos), Merghindeal, Păuca, Prislop (comuna Răşinari), Mag (sat aparținător orașului Sălişte), Şelimbăr, Turnu Roşu (proiect multianual 2013-2015) și Valea Viilor.
În anul 2013 au fost realizate cu finanțare 50% din partea Consiliului Județean 5 centre medico-sociale: Alămor (comuna Loamneș), Șura Mare, Sadu, Orlat și Boița. Pentru acestea, Consiliul Județean Sibiu a alocat anul trecut 315.000 lei.
Pentru perioada 2015 – 2016, 6 primării au solicitat până acum programare pentru renovarea sau reabilitarea centrelor medico-sociale în parteneriat cu Consiliul Județean: Arpaşu de Jos pentru satul Nou Român, Porumbacu de Jos şi Şeica Mică, iar trei pentru continuarea lucrărilor la Păuca, Turnu Roşu şi Valea Viilor. Primăriile pot depune cereri de finanțare pentru anul 2015, până pe 15 octombrie 2014.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect