Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) La Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane”, am văzut anul acesta, în Piaţa Mare, la „Iarmarocul medieval”, multe tarabe cu cercei, brăţări, inele şi lănţişoare de argint, iar unele aveau afişat însemnul „Cumpăr argint de orice fel”, pentru ca târgul să funcţioneze în ambele sensuri. Pe lângă produse tradiţionale şi alimentare, am văzut mărgele, insigne, săpunuri, şampoane, farduri, creme, ojă, poşete, ochelari de soare, jucării de plastic, peruci roz şi ceva cărţi. De exemplu, „Top 10 fantezii sexuale” sau „39 de întrebuinţări pentru o soţie”. Mai era şi un loc unde puteai să-ţi faci poze: „Serviciu foto + breloc, 10 lei”. Pe saitul festivalului sunt afişate cât se poate de clar domeniile de eligibilitate pentru comercianţi, alături de avertismentul „ne rezervăm dreptul de a-i selecta pe cei mai buni aplicanţi” şi de mesajul directorului festivalului, Ovidiu Dragoman, care declară că vrea să pună „accentul pe calitate înainte de cantitate”. Pe lângă faptul că nu s-au respectat domeniile de eligibilitate, la unele spectacole muzica nu a fost medievală, iar principalele ordine cavalereşti din ţară nu au fost invitate. În program au fost şi sonete de Shakespeare, care aparţin poeziei renascentiste, nu celei medievale, şi piese de Molière, care nu aparţin propriu-zis perioadei, au doar influenţe medievale. Dar, desigur, acestea sunt nimicuri pe lângă perucile roz. Problema cea mai mare e că totul s-a făcut din banii noştri şi nimeni nu va trage la răspundere pe nimeni. 300.000 de lei a costat totul, sumă provenită integral de la bugetul local, iar finanţarea s-a făcut direct prin bugetul Casei de Cultură a municipiului. Nu s-a depus un proiect care să treacă prin mâinile unei comisii de specialitate, care să-l verifice în amănunt, cum e normal, atât pe hârtie, cât şi după încheierea evenimentului. S-a preferat finanţarea integrală şi fără vreo verificare. Sunt curios dacă primarul şi consilierii locali ştiu care e starea acestui festival şi ce se poate vedea pe tarabele bâlciului pestriţ care numai o atmosferă medievală nu creează în centrul oraşului. În plus, sumele din bani publici cu care s-au finanţat proiectele de pe Agenda culturală şi cea sportivă nu apar pe saitul Primăriei, nici pe cel al Casei de Cultură a municipiului, ceea ce dă dovadă de o lipsă de transparenţă ca la începutul anilor ’90. Toţi cei implicaţi în cele de mai sus merită multe aplauze şi felicitări pentru modul în care administrează bugetul din banii noştri. Mihai Curtean
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Mașină răsturnată pe DN 14. Echipaje de prim ajutor intervin de urgență
Mai multe persoane au fost implicate, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs între Ruși și Slimnic, pe DN 14.În...