Floarea de cactus

Sunt toamne şi toamne… Aşa cum spunem că sunt zile şi zile, case şi case, aşa cum spunem: sunt oameni şi oameni !
Dar cele mai frumoase toamne sunt cele obişnuite, cu mere roşii pe tarabe şi miros de zacuscă proaspătă, cu ceruri adânci şi fum de frunze arse, cu seri când copiii, chirăind, trec ( încă ! ) pe la ferestre cu lampioane de bostan, aprinse. Când ploaia se mărunţeşte şi dinspre munte bate vânt cu miros de zăpadă, îţi faci un ceai fierbinte de tei şi-l bei cu coatele sprijinite de pervaz. Peste drum vecinii toarnă oţet fierbinte peste gogoşari, într-un balcon cineva îşi rânduieşte ceapa la uscat. Ar putea fi tihnă, dacă n-ar fi atâta lume necăjită – te gândeşti – şi parcă ţi-e ruşine că ceaiul tău de tei e cu zahăr şi lămâie …
Ruşine? Ce-i cu arhaismele astea lingvistice?! Cuvântul nu mai există de multişor în vocabularul contemporan. Ultimul tip cu ruşine văzut la televizor e cel din Albă-ca-Zăpada lui Disney. În rest numai ungulate paricopitate domestice sau sălbatice, omnivore care gonesc, nestingherite de vre-o ruşine, pe sub nasul românului credul. E drept că e puţină agitaţie right now, ca să vorbesc pe limba celor care au provocat-o, dar, nici o grijă ! Nimeni nu va confisca slănina de sub şoricul nimănui, odată ce s-a depus acolo. Ce rost ar avea să umpli visteria ţării cu untură cînd se poate cu pielea de pe spinarea fraierului de român. Oricum nu-i timp de aşa ceva. Păzea, trece cursa pentru Cotroceni !
Iar tu, rămâi cu un pietroi de moară de picior – cadou din moşi strămoşi – bunul simţ. Mulţi îl iau drept prostie şi nu e, sau cel puţin aşa ştii tu de la părinţi. Şi totuşi îţi face paşii mici, ba uneori îţi pune chiar piedică. De aceea treci zilele fără să poţi să calci pe cineva în picioare. Sunt zile şi zile. Mai blânde, mai aspre, după darul lui Dumnezeu. Cândva întorci capul după o floare, cum n-ai făcut-o toată vara, când erau din belşug. Brusc ştii că a venit toamna, cu nori joşi şi fum de frunze arse. Vacanţele se mută la anul. E toamnă şi numeri bobocii, cu ceaşca fierbinte în palme şi coatele pe pervaz sau poate prietenii care ţi-au înţeles cuvîntul şi cărora le eşti dator a le spune adevărul. Şi cum în case de prieteni se cade să intri măcar cu o floare, dacă tot am dat buzna iar pe la voi, am ales o floare preţioasă şi rară – o floare de cactus.
Asta ca să vă comunic – elegant – pe ce ne pregătim să ne aşezăm de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni pentru cel puţin un mandat prezidenţial.