Copiii aceștia nu aud, dar simt. Simt totul! Orice vibrație, orice adiere, orice sunet al muzicii și atunci, dansează. Sunt fericiți când o fac și deja au arătat lumii de ce sunt în stare. Prezentați ca trupa „Ritmul Tăcerii”, din 2010 câștigă în fiecare an locul 1 la Festivalul Internațional al Școlilor, susținut în Italia. Toți participanții la concurs provin din învățământul de masă. Elevii de la Școala Incluzivă Nr. 2, nu. Oana Beșta, psihopedagogul școlii îi învață să danseze. A făcut la rândul ei dans și l-a iubit. Este mereu întrebată: „Cum reușești să-i faci să se miște pe ritm, în același timp? Cum îi faci să nu greșească pașii?”„Este secretul nostru”, răspunde mereu psihopedagogul.
„Vă uitați la mine! 1, 2, 3, 4 prima dată…da? Apoi 1, 2 și 3, 4…da? Trei, și! Stați drepți! Un dansator trebuie să aibă ținută!” Așa începe cursul de dans la Școala Incluzivă Nr. 2 din Sibiu. 11 fețișoare bucuroase stau cu ochii țintiți pe „profesorul lor de dans” și îi urmează cu strictețe instrucțiunile. Tabloul la care sunt martoră este greu de descris. „Până în septembrie, la anul, trebuie să învățăm dansul grecesc. Poate dansăm și Pisica (The cat)”, se aude din nou psihopedagogul. Încep mișcările. Sigure, grațioase, într-o lume fără sunete. Eu nu pot dansa ca ei. Mă uit către Ovidiu, fotograful care mă însoțește. Îi privea simplu, cu un zâmbet ușor în colțul gurii și, din când în când, ducea aparatul la ochi pentru a surprinde ceea ce eu nu pot transmite în cuvinte. „Cum ți se pare?”, l-am întrebat. „Draguț”, a făcut o pauză apoi m-a privit iar: „Greu… mișcări dificile”, a completat.
Povestea dansului în cadrul școlii incluzive a început demult. Se participa la concursuri de dans, însă doar acolo unde erau înscriși copii cu dizabilități. În anul 2009, totul se schimbă, fără a fi premeditat. Copiii de la Școala Incluzivă Nr. 2 participă la Festivalul Internațional al Școlilor, care are loc anual în Italia, la San Nicandro Garganico. „Am primit pe e-mail o invitație de a participa la acest festival. Noi mai participaserăm în țară la festivaluri de dans și am obținut mereu locuri fruntașe. Aveam încredere în noi și am răspuns invitației, trimițând un CD cu dansul nostru. Am fost selectați pentru finala competiției. În decembrie se întâmpla asta. Au urmat repetiții extenuante și eforturi financiare mari, dar am reușit. În aprilie eram prezenți în Italia. Nu am știut însă, că este un festival la care participă școli din învățământul de masă. Nici ei nu au știut că noi suntem copii cu deficiențe de auz. În Italia, la repetiții s-au clarificat lucrurile. Aveam nevoie de liniște. Numai așa puteau copiii simți ritmul și am rugat sala să tacă puțin, explicându-le motivul. Toată sala a amuțit și ne priveau încremeniți. Am început să dansăm, iar reacția lor, atunci când ne-au văzut, a fost senzațională. La finalul dansului toți plângeau. De la femeia de serviciu, la directorul festivalului”, povestește Oana Beșta. Copiii s-au întors de la acest festival cu locul I, pentru că au fost cei mai buni. De atunci au obținut acest premiu în fiecare an. „Acolo nu doar se vorbește de integrare socială, chiar se face. Copiii s-au simțit minunat. În primul rând, au fost admirați pentru talentul lor și nu priviți pentru dizabilitatea pe care o au. Italienii învață limbajul semnelor în școli. S-au putut înțelege cu ei. Mi-aș fi dorit să fiți cu mine și să vedeți cât de fericiți au fost.”
Vibrații și dans
Ochii mari, verzi căprui ai psihopedagogului se lasă umeziți de lacrimi și se întorc calzi, către copiii care se ohihneau lîngă geam, vorbind despre planuri de viitor. „Acum ne pregătim pentru un alt festival internațional. Este vorba despre „Carnavalul la Brac” de pe insula cu același nume din Croația, care va avea loc în perioada 10 – 15 septembrie 2015. Sper să le mai vină costumele până atunci”.
Succesul și modul în care au fost tratați de europeni i-a inspirat. Oana Beșta a decis că și românii pot vedea dincolo de aparențe și a organizat anul acesta, în luna martie, prima ediție a Festivalului Național „Împreună prin Artă”, la care au participat deopotrivă atât elevi din învățământul de masă, cât și cei din educația incluzivă. Desfășurată la Teatrul Gong, prima ediție a fost un prolog pentru cea de-a doua, care va fi anul viitor, în mai, la Sala Thalia. „Au fost prezente aproximativ 24 de școli din Sibiu și din țară. Sala a fost neîncăpătoare, de aceea cu sprijinul Consiliului Județean și al Direcției pentru Sport și Tineret, am mutat locația”, povestește psihopedagogul. Am rugat-o să-mi trimită toate locurile fruntașe câștigate. Și nu sunt puține. Printre ele se numără și reușita de la Festivalul „Oameni aproape invizibili”, unde au obținut marele trofeu al festivalului, precum și o poză cu năstrușnicii dansatori de la festivalul din Italia. Apoi am vrut să închid agenta, dar mi-am amintit ceva. Am ridicat capul către Oana și am întrebat: „Și care este secretul vostru?”. A zâmbit. „Ei nu aud muzica, o simt. O podea de lemn este ideală pentru a simți vibrațiile, dar noi nu avem aici. Atunci îi pun cu mâinile pe boxe, să simtă ritmul. Odată ce l-au simțit, și-l însușesc. Așa, reproduc pașii pe ritm și dansează!”
„Dansul pentru ei este un mijloc de a sparge bariele de comunicare. Își pot exprima sentimentele și pot arăta lumii ce este în interiorul lor. Își înving limitele și demonstrează că pot fi ca ceilalți copii. Pentru că pot, cu adevărat!”
[autor] Oana Beșta, psihopedagog Șc. Incluzivă Nr. 2.[/autor]
Micii dansatori din trupa „Ritmul Tăcerii” sunt:
Carmen Toma (13 ani)
Ioana Petre (14 ani)
Denisa Cazan (14 ani)
Ileana Mircioagă (14 ani)
Melisa Buzdugănaru (13 ani)
Ștefan Andrei (14 ani)
Ștefan Bejan (13 ani)
Gabi Ghirică (13 ani)
Paul Rusmărică (14 ani)
Florin Muntean (14 ani)
Costel Șișcă (13 ani)
