5.2 C
Sibiu
joi, ianuarie 9, 2025

Iohannis premier, da şi nu

Cele mai citite

Printre numele vehiculate de televiziunile naţionale pentru viitorul prim-ministru al României se află şi cel al edilului-şef sibian, Klaus Iohannis. Primarul Sibiului spune însă că acestea sunt doar presupuneri dar nu se declară sută la sută împotriva funcţiei de şef al Executivului. „Nu am fost contactat de nici unul dintre cei care hotărăsc cine va fi prim-ministru. Dacă o să fiu invitat la discuţii o să merg, dar nu pot să spun finalul unei discuţii până ce aceasta nu are loc”, spune Klaus Iohannis. ªeful administraţiei locale s-a ferit să caracterizeze presupunerile din ultimele zile drept zvon, însă a folosit un alt termen: „sunt doar talk-show-uri”. „Dacă ar fi fost un zvon apărea pe mai puţine canale de televiziune. Totuşi, cei care fac talk-show-uri nu ştiu mai multe decât mine. În acest moment nu am mai mult ce să vă spun”, a declarat Iohannis, care consideră totuşi că numele său ar putea fi o soluţie pentru Executiv. (B.A.)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a lovit o altă mașină

O tânără pasageră într-un autoturism a fost rănită, joi seara, într-un accident produs în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect