1.3 C
Sibiu
marți, februarie 17, 2026

Florin Orlăţan numit subprefect

Cele mai citite

Numirea s-a făcut miercuri, în şe­dinţa de Guvern, iar după publicarea hotărârii Executivului în Monitorul Oficial, Florin Orlăţan este învestit în funcţie. Acesta o va înlocui pe Rodica ţârlea şi este cel de-al doilea adjunct al prefectului Constantin Trihenea, alături de Amalia Cindrea. Pentru că este înalt funcţionar public, ţârlea nu va pleca din administraţie, ci urmează să ocupe un post de inspector guvernamental. În ceea ce-l priveşte pe noul subprefect, acesta a declarat: Când ţi se dă posibilitatea să primeşti o asemenea funcţie te simţi onorat. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Sibian de origine, este căsătorit şi are un copil. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi deţine un master în Politici Publice şi Administraţie. De profesie consilier juridic, noul subprefect al Sibiului a fost, în ultimii ani, managerul unei firme private. Înscris în PSD din 1999, el a candidat pentru Camera Deputaţilor, în colegiul 1 din municipiul Sibiu la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut. În partid, ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei munici­pale de tineret, din care va trebui să demisioneze, pentru că cele două funcţii sunt incompatibile. (D.L.)

spot_img
Cick
Ultimele știri

România și Legea UE pentru „oțel verde”: Implicații pentru Sectorul Industrial

Daniela ArnăutuUniunea Europeană (UE) plasează „oțelul verde” în centrul strategiei de revitalizare a industriei europene, ca răspuns la presiunile...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect