5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Pista pentru biciclete spre Rășinari, finalizată

Cele mai citite

Autoritățile au inaugurat noua pistă de biciclete construită pe traseul Calea Dumbrăvii – Tropinii Noi-Pădurea Dumbrava-Calea Poplăcii. Pista are 10,6 km și a costat 3,95 milioane de lei. Astfel, sibienii se pot plimba de acum cu bicicletele pe o pistă de aproape 15 km, aceasta adăugându-se celei deja create de municipalitate prin Parcul Sub Arini, până la Grădina Zoologică.
„Este un proiect la care am ţinut foarte mult, pentru că dorim să promovăm şi să încurajăm mişcarea şi sportul în aer liber, mijloacele alternative de deplasare nepoluante şi nu în ultimul rând protecţia mediului. Am reuşit ca în cele 4 luni promise în luna iunie, să realizăm cea mai frumoasă pistă de biciclete din ţară la standarde moderne de execuţie şi siguranţă”, a precizat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Pista nou creată porneşte din zona Hotelului Hilton şi este amenajată, pe aproape 5 km, pe partea dreaptă a DJ 106A Sibiu-Păltiniş, având o lăţime de 1,5 m. Apoi traversează Pădurea Dumbrava şi se intersecteză cu DJ106R, Sibiu-Poplaca, la Uzina de Apă. Acest tronson măsoară 4,455km, lăţimea fiind de 1,90 m. Acest tronson a suferit şi modificări în timpul realizării, s-a făcut un singur sens pe lăţime mai mare şi s-a mai redus din lungime. Pe acest tronson pista este realizată din balast stabilizat, din motive ce țin de protecția mediului, în vreme ce restul zonelor sunt din asfalt. De la Uzina de Apă pista urmează traseul DJ 106R, de o parte şi de alta a drumului pe o lungime de 1,3 km şi o lăţime de 1 m pe sens.
Lucrările au durat 4 luni, fiind realizate în perioada iunie – octombrie 2014.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect