Alpinismul este o activitate recreativă, un sport bazat pe munca braţelor şi a picioarelor, pe tăria degetelor şi putere de concentrare, pe voinţă, perseverenţă şi mult exerciţiu. Necesită responsabilitate faţă de partenerul asigurat, abordarea unei strategii, modestie în faţa blocului uriaş de piatră şi chibzuinţă. Forţa şi ingeniozitatea, uşurinţa în mişcări şi echilibrul, stăpânirea de sine, dar şi îndrăzneala sunt condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un bun alpinist. ªi mai presus de toate, pasiune. Fiecare pas e important şi trebuie bine gândit, nefiind un secret că alpinismul presupune riscuri. Utilizarea unui echipament adecvat şi verificarea acestuia înainte de utilizare, precum şi multă atenţie în asigurarea căţărătorilor sunt mai mult decât obligatorii. Clubul de Turism Montan Amicii Munţilor Sibiu a iniţiat în cocoţ un grup de entuziaşti, pe traseele mai puţin dificile din calcarele Ampoiţei. Pietrele sunt situate aproape de localitatea Ampoiţa, aflată la 12 km de Alba Iulia. Acţiunea a debutat cu o scurtă pregătire teoretică în care aspiranţii au învăţat noţiuni precum: filarea corzii, piton, opt, asigurare, cap de coardă, rapel, nod pe care apoi le-au şi aplicat. Fiecare începător care a reuşit să parcurgă tot traseul, având un grad de dificultate 6 şi-a cştigat zâmbetul. Gândurile se suspendă în tăcerea şi aerul proaspăt al zonei. Panorama e minunată văzută de sus, de la capăt de coardă. Coarda este întinsă, iar o rafală de vânt îi aminteşte că se află la o distanţă considerabilă de pământ. Totul se petrece mult prea repede. Mai repede decât ar dori. Oboseala nu întârzie să apară. Braţele încep să tremure, picioarele nu mai vor să asculte. Este timpul pentru o pauză scurtă, iar pe urmă, o nouă provocare. Cristina Tolciu
Actualizat:
Iniţiere în cocoţ
Cele mai citite
Ultimele știri
RAPORTOR LOCAL. Sportul juvenil sibian în ascensiune. Ne lipsește însă marea infrastructură sportivă
Sportul juvenil sibian dă semne de revitalizare. Nu trece o zi fără să nu aflăm despre un rezultat pozitiv...