Festivalul Internaţional de Film Documentar „ASTRA Film Festival” Sibiu 2009 organizează programul special „20 de ani de film documentar românesc”, ocazie în care se va lansa primul volum dedicat istoriei postdecembriste a filmului documentar românesc. Într-o primă încercare naţională de a strânge rândurile realizatorilor de film documentar din România, apariţia editorială cuprinde date despre filmele proiectate în cadrul ASTRA Film Fest, cât şi celelalte documentare produse în România, în ultimii 20 de ani şi nu numai, alături de interviuri, articole şi recenzii de film documentar. „Filmul documentar reflectă realitatea românească într-un mod cu totul diferit faţă de ceea ce vedem la televiziuni. Au mai mult timp să intre în detalii, să contureze un fenomen, o problemă socială, devenind documentele, mărturiile unei perioade ale istoriei recente”, declară Dumitru Budrală (foto), directorul festivalului. Apariţia acestui prim volum retrospectiv este o intrare în normalitatea europeană – în mai toate ţările bătrânului continent, institutele de film cu finanţare de la stat editează anual astfel de publicaţii. În România, această iniţiativă a fost preluată de ASTRA Film Sibiu, după ce în ultimii ani ASTRA Film a fost căutat de nenumărate ori pentru a asista cercetători, doctoranzi, programatori de festivaluri, cu date despre documentarul românesc. Apariţia editorială, programată pentru joi, 29 octombrie, în cadrul Festivalului, va fi susţinută de o masă rotundă dedicată filmului documentar românesc. Volumul dedicat istoriei filmului documentar va fi distribuit în librării, parţial va fi pus la dispoziţia publicului larg şi pe site-ul www.astrafilm.ro. Ediţia jubiliară a ASTRA Film Festival 2009 se va desfăşura la Sibiu, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie. (L.V.)
Actualizat:
20 de ani de film documentar românesc la Sibiu
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?
O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...
Articolul precedent
Articolul următor




