Când uităm să fim noi înşine…

Din diverse mo­tive, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat la un moment dat în viaţă să facă ceva ce nu îl defineşte, să nu se regăsească în persoana lui, să simtă că rătăceşte printre roluri fără să mai ştie să fie autentic. Atunci ne simţim mai departe de noi decât ar fi de dorit ca să putem trăi împăcaţi cu noi. Mulţi dintre noi nu uităm să fim noi înşine pentru că nici nu am descoperit ce suntem cu adevărat ca să putem apoi uita. Asta ne explică de atâtea ori rătăcirea, nemulţumirea, tristeţea care se desluşesc pe feţele unor oameni care par să aibă totul şi simt că nu sunt mare lucru. Teama de a nu greşi, dorinţa de a întruchipa un ideal, lipsa de repere, lipsa de acceptare sau critica din partea celorlalţi, iată doar câţiva dintre hoţii care ne fură dreptul la propria identitate şi unicitate. De ce fac asta? Pentru că noi nu ne suntem gardieni loiali, pentru că ne lăsăm mituiţi şi amăgiţi de tentaţii aparente şi uităm că să ne apărăm propriul Eu, să-l creştem ca să ne poată reprezenta, să ne dea sentimentul că ne trăim pe noi şi propria existenţă, e datoria noastră faţă de noi. Atunci nu mai trăim noi, ci doar nişte palide reflecţii ale noastre, nişte oglinzi prăfuite în care ştim să-i reflectăm pe ceilalţi, dar în care noi nu ne mai putem desluşi. Aşa ajungem la kilometri distanţă de noi, de dorinţele care ne defineau sau de visele în care credeam cândva. Nu mai trăim noi, ci umbrele noastre. Suntem lipsiţi de energie, tăcuţi şi resemnaţi crezând că în felul acesta trăim o viaţă aşa cum trebuie. Descoperim însă prea târziu uneori că, uitând să fim noi înşine, ajungem să fim doar nişte marionete trase de sfori de oricine altcineva dispus să ne decidă viaţa, mai puţin de noi, singurii cu acest drept de fapt. Când uităm să fim noi înşine, uităm să trăim! Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi! Aniela MINU Psiholog clinician – Psihoterapeut http://anielaminu.blogspot.com