„Nu orice răcnete şi ieşiri în stradă înseamnă revoluţie”

EXCLUSIVITATE: Interviu cu Col. (r) ªtefan Crăciun, fostul ªef de Stat Major la Unitatea „Ioan Vodă cel viteaz” de ofiţeri activi de artilerie, UM 01473, partea a II-a Rep.: Cine erau cei veniţi de la Casa de Cultură, acel Guvern din cele două, îi cunoşteaţi? ª.C.: Nu. Atunci am aflat de Stratulat, de domnul Ivan, de doamna Vinerean. Am aflat de al doilea guvern când am primit un telefon de la Bucureşti de la domnul Iliescu, cum că mai există un gu­vern cu acelaşi nume la Consiliul Judeţean. Preotul Streza a plecat cu alţii la fosta Unitate 1080, au creat un nucleu şi pe urmă au venit la fostul Consiliu Judeţean. Cum l-am cunoscut pe preotul Streza? A venit ziua de 23 decembrie. S-a luat legătura cu cei de la Casa Armatei, cu preotul Streza. Se chemau să vină unii la alţii, dar nu ştiau care erau mai importanţi. În dimineaţa de 24 decembrie le-am spus că mă duc eu la Consiliul Judeţean. Am mers direct la biroul lui Nicu Ceauşescu. Am întrebat cine este popa Streza. Acesta era îmbrăcat în ţinută de gar­dă patriotică, cu piciorele pe masa lui Nicu Ceauşescu, şi era împreună cu tineri civili. A ordonat să mă dezarmeze. I-am spus băiatului care se apropia de mine că ei sunt păziţi de elevii şcolii mele. I-am ridicat puşca în sus. Un elev a văzut că se întîmplă ceva şi a spus că vor să îl aresteze pe colonelul Crăciun. Le-am spus că am venit să le transmit că trebuie să vină până la ora 12 pentru a-şi alege un organ al judeţului, că nu se poate cu două guverne. Un fost student, Stuparu, un fel de adjunct al lui Streza, mi-a spus că vor veni. Unii elevi de-ai mei de afară au aflat că vor să îl aresteze pe Crăciun. Un grup de elevi au plecat să îl elibereze pe Crăciun. La ora 12, Dragomir a venit la Casa Armatei cu cei de la Consiliul Judeţean, fără popa Streza. Revoluţionarii se pare că au găsit ceva pilule la el în sertar şi l-au legat de un scaun în Consiliu. A apărut pe un site al revoluţionarilor că în ziua de 24 eu i-am arestat pe cei de la Consiliul Judeţean… În urma adunării celor două guverne, s-a ales, cu propuneri diferite, un nu­­măr mare de oameni, care pe urmă, în data de 25 decembrie, să aleagă Consiliul Judeţean al Fron­tului Salvării Naţionale. Dintre aceş­tia îi ştiam pe Mircea Tomuş, pe Cornel Bucur. În rest erau foşti şefi de servicii la diferite întreprinderi, maiştri, muncitori. Nu am vrut să mă amestec în această problemă. În primul rând nu îi cunoşteam. La Consiliul Judeţean, pe 25 decembrie a avut loc prima şedinţă în care s-au ales 36 de membri ai Consiliului. Am făcut şi eu parte din acest Consiliu până în data de 23 ianuarie, timp în care Consiliul a trecut la conducerea activităţiilor din judeţ. Rep.: Cum vedeţi revoluţia de la Sibiu după 20 de ani? ª.C: Nu orice răcnete şi ieşiri în stradă înseamnă revoluţie. În Sibiu nu a fost revoluţie. Dacă exista o con­ducerea prestabilită care urmă­rea o serie de obiective, da, era. Omul a reuşit să-şi recapete libertatea. Acesta este cel mai bun rezultat al acestei revolte populare din Sibiu şi din ţară. Prostimea iese în stradă şi cei – deştepţi – stau de după geam. Dacă ar fi existat o mai bună cola­borare între Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, în Sibiu nu s-ar fi întâmplat să moară atâţia oameni. Iar noi, Armata, când am fost puşi într-o situaţie pentru care nu ne pregăteam niciodată, s-a creat o serie de disfuncţionalităţi în modul de conducere a trupelor şi în aplicarea comandanţilor. Rep.: Cine credeţi că a tras la Sibiu în acele zile? ª.C.: Părerea mea este că a tras toată lumea. Eu veneam cu reprezentanţii de la Casa de Cultură la Casa Armatei şi am auzit „bum, bum” la un moment dat. Într-un dormitor, un elev trăgea pe geam. Am intrat la el şi m-am luat de el. Acesta spunea că i se părea că trăgea cineva dintr-o parte. Foarte mulţi au tras de frică, ca să se afle în treabă. Lipsa de informare şi diversiunea creată a fost de vină. Faţă de ªcoala noastră, la o casă era un dispozitiv cu baterie care producea zgomote din când în când. Ofiţerii au început să tragă. Un ofiţer mai deştept i-a întrebat de ce trag, dacă au văzut pe cineva. Intereasant este că astfel de dispozitive nu ştiu dacă se mai se găsesc. După ce predau astfel de dispozitive, acestea dispăreau. Găseam pe stradă copii cu puşti şi le strângeam. Ei spuneau că le au de la Gărzile Patriotice, pe bază de buletin. Unul trebuia să comande şi toţi să execute. Atunci mi-am dat seama de valoarea unor cadre mili­tare, care altădată se băteau cu pum­nul în piept. Am reuşit să cunosc foarte multă lume la revoluţie. Am oprit multe situaţii în care oameni nevinovaţi erau oprimaţi. Mare greşeală se face acum când se judecă instituţiile lui Ceauşescu. Poate Armata mai puţin, dar celelalte mai mult. Un proces în Justiţie durează ani de zile acum până ajunge la prescriere şi se ştie că vinovatul este vinovat. Rep.: Ce părere aveţi de pre­supuşii terorişti? Ar putea fi din trupele speciale ale Armatei? ª.C.: Trupele speciale nu au nicio legătură cu aceste evenimente. Teroriştii am fost noi. Au existat un număr de indivizi foarte legaţi de regimul respectiv, o fi având o serie de avantaje mai deosebite şi au încercat într-un fel sau altul să menţină vechiul regim. În cadrul Ministerului de Interne, în interiorul trupelor de securitate exista o anumită parte care se ocupa special pentru a crea diversiuni. Se poate ca acele dispozitive speciale să fi fost puse de ai noştri. De exemplu noi în armată aveam contrainformatorii. Trebuia să ai foarte mare grijă cum vorbeşti la adresa conducerii de partid. Dacă nu era la noi Nicu Ceauşescu, nu se întâmpla nimic în Sibiu. Nicu Ceauşescu a spus când a plecat ca nu cumva să se tragă în muncitori. Dar intervenţii străine nu au fost. Totul s-a creat din lipsă de coordonare între anumite instituţii ale statului. S-a produs haos. Cei care au avut interes au putut acţiona în acest haos. (C.B.)