12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Nunta din Sibiel, un brand turistic unic

Cele mai citite

Proprietarii a 15 pensiuni agroturistice din satul Sibiel, aparţinător comunei Sălişte au lansat joi, în premieră naţională, un brand turistic unic „Nunta din Sibiel” Noul brand turistic a fost lansat în prezenţa ministrului Dez­­voltării Regionale şi Tu­­rismului, Elena Udrea şi a primarului oraşului Să­lişte, Teodor Dumitru Banciu, în cadrul celei de a XXIII-a ediţii a Târgului de Turism al României, ediţia de primăvară, organizat la Romexpo, în Bucureşti. „Prezenţa sibienilor din Măr­ginimea Sibiului la Târ­gul de Turism de la Bu­cu­reşti se bucură de un real interes. Frumuseţea naturală şi spirituală a sibienilor din Mărginime este unică. Nunta din Sibiel este un obicei care nu şi-a pierdut specificul şi fru­museţea, motiv pentru care, încercăm să dăruim fie­cărui turist care ne vi­zi­tea­ză, o parte din farmecul zo­nei noastre”, a declarat la eveniment, primarul ora­­şului Sălişte, Teodor Dumitru Banciu. Acesta, împreună cu Aurel Pau, preşedintele Asociaţiei Sibiel 2000 în­cear­că o promovare altfel a tradiţiilor Mărginimii Sibi­ului. „Prin brandul de nuntă, vrem să promovăm altfel agro­turismul din Sibiel. Din 2005 am încercat şi am realizat cu succes câteva nunţi tradiţionale pentru grupuri de turişti. Deja este o agenţie de turism care a preluat brandul Nunta din Sibiel şi o prezintă în oferta lor” a spus imediat după lansarea brandului, Aurel Pau. La Târgul de Turism al României sunt prezenţi peste 240 de expozanţi din 18 de ţări. Delegaţia din Mărginime Sibiului, condusă de primarul Teodor Dumitru Banciu a participat miercuri şi la Gala Premiilor FIJET România, în cadrul căreia s-au decernat 12 trofee pentru presa de turism şi industria turistică, gală la care a fost prezentă şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În cadrul acestei gale, Aurel Pau a primit trofeul SPLENDENS, secţiunea Turism Rural.(C.B.)

spot_img
Ultimele știri

Peste 700 de rideri au dat startul sezonului de MTB în forță

Triada MTB Avrig 2026:Avrigul s-a transformat weekend-ul acesta în capitala mountain biking-ului românesc. Prima etapă a seriei Triada...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect