RECENZIE Viaţa ca o artă

Repere şi gânduri pentru a trăi frumos În antichitatea elenă, în întreaga societate, cultura, educaţia şi morala erau tutelate de trinitatea valorilor considerate supreme: Adevărul, Binele şi Frumosul. După două milenii şi jumătate, într-o lume (cea a noastră), devastată şi pustiită de comunism şi dictatură, în care dictonul latin �omo homini lupus�domină sistemul relaţiilor sociale, într-o societate haotică, amorală şi debusolată de o tranziţie abulică, fără nicio perspectivă de a găsi drumul spre � trăi mai bine�şi traversând o dramă comună, cotidiană, a luptei pentru existenţă, se mai gândeşte cineva la idealul de �-şi trăi viaţa ca o artă� Ei bine, iată că Aniela Minu, psiholog de profesie, mamă cu vocaţie şi împătimită, prin fire şi educaţie, de tandreţe socială, nu doar că se gândeşte, dar, mai mult, îndrăzneşte să ne ofere, cu generozitate, cu sensibilitate vibrantă şi cu un real talent literar, un adevărat ghid pentru a ne �răi viaţa ca o artă� Cele 92 de eseuri redactate într-un stil lejer, comunicativ şi interactiv (prin numeroasele interogaţii adresate direct cititorului), sunt, de fapt �eţete de fericire� toate având meritul de a te răscoli prin introspecţia pe care o provoacă, în primul rând, pornind de la dictonul celebrului templu din Delphi: �unoaşte-te pe tine însuţi� Întrebări precum: �are este sensul vieţii tale�(asta, dacă ai reuşit să-i dai un sens, ca persoană matură), sau �are vrei şi crezi că trebuie să fie sensul vieţii tale�(dacă eşti la o vârstă a marilor întrebări existenţiale), sunt leit-motivul cărţii. �eţetele fericirii�îndeamnă la decizii cât se poate de simple: �răieşte-ţi viaţa�şi �u o lăsa să treacă pe lângă tine� �otul în viaţă depinde numai de tine�şi �acă ai voinţă, energie şi perseverenţă – dacă vrei cu adevărat să realizezi ceva în viaţă �poţi să-ţi atingi orice deziderat sau ideal. Totul este să îndrăzneşti, să-ţi asumi propria decizie. Autoarea ne uimeşte, la vârsta ei, cu abordarea matură şi competentă a unor teme de o varietate uimitoare, care formează însăşi ţesătura vieţii noastre, cum ar fi: adevărul şi minciuna, bogăţia şi sărăcia spiritului, entitatea feminină şi masculină cu echilibrele şi dezechilibrele în cuplu, dragostea şi gelozia, dărnicia şi egoismul, bucuria şi tristeţea, empatia şi solitudinea, devoţiunea şi egolatria, autenticul şi aparenţele (măştile pe care le purtăm şi care ne alterează, conştient, identitatea), pedepsirea şi iertarea, recunoştinţa, deznădejdea şi speranţa, dar mai presus de toate, credinţa, morala şi toleranţa, convivialitatea. Scrisă alert, incitant şi provocator, cartea te cucereşte, citind-o într-o răsuflare. Având un efect empatic, seducător, primul gând şi sentiment, la terminarea lecturii, este să o recomanzi prietenilor şi chiar să le-o faci cadou (la preţul de numai 12 lei, nici nu ţi se pare un efort prea mare). Ca părinte, cartea te răscoleşte şi îţi adresează, insinuant, întrebarea, dacă educaţia oferită copilului/copiilor tăi este/a fost cea mai potrivită pentru a-l/a-i face fericiţi în viaţă. Ca pedagog (dascăl, profesor, psiholog, diriginte, director de şcoală, decan, rector sau manager al societăţii în care sunt mulţi tineri), te întrebi dacă ai făcut, în mod altruist, tot ce a depins de tine spre a-i îndruma pe cei pregătiţi sau cultivaţi direct, să aleagă acel drum în viaţă care să-i împlinească profesional şi să le asigure demnitatea socială. Astăzi, ne aflăm, întreaga naţiune, într-o răscruce vitală a destinului nostru, atât în plan social, cât şi în planul identităţii noastre etnoculturale. De modul în care ne vom creşte pruncii şi îi vom îndruma pe cei tineri, va depinde, esenţial, viitorul nostru, ca popor şi ca naţiune. Cardinal devine felul în care ne pregătim pentru viaţă şi pentru societatea de mâine, în primul rând generaţiile tinere. Cartea Anielei Minu vine să umple, în mod fericit, un vid bibliografic resimţit de noi toţi şi se constituie, prin toate calităţile sale, într-un fermecător ghid în călătoria magică pentru noi toţi, a împlinirii destinului nostru, asigurându-ne, convingător, că numai de noi depinde să ne �răim viaţa ca o artă� Prof. dr. Corneliu Bucur