-2.6 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Nu se mai reciclează sticle şi borcane

Cele mai citite

În judeţul Sibiu Cei mai în vârstă îşi amintesc cum, pe vremea comunismului, erau periodic campanii de colectare a sticlei. Sticla era valoare: cea de lapte, de apă, de bere sau borcanele de toate mărimile erau preţuite. După Revoluţie treptat sticla a fost înlocuită cu PET-ul de plastic. Câmpiile ţării s-au umplut nu de grâne, ci de plastic. Normele Uniunii Europene obligă România să recicleze deşeurile. Dar totul este doar pe hârtie, căci în realitate şi dacă vrei să reciclezi, nu poţi. În acest material analizăm deşeul reciclabil sticla. Am şi uitat de sticlele părinţilor care umpleau rafturile pivniţelor şi ale cămărilor. De toate formele şi culorile, acestea erau atent spălate şi refolosite. �ergeam la alimentară cu sticle la schimb. Altfel nu luam apă minerală� îşi aminteşte nea Dorel, pensionar, 78 de ani. �cum totul e la plastic. Este mai uşor, nu se sparge, dar parcă nu mai are acelaşi gust berea� completează Ion Andrei, pensionar, 71 de ani. I-am găsit pe ambii la un magazin din cartierul ªtrand pe când cumpărau apă şi alimente. Foarte mulţi sibieni încă mai folosesc sticla sau au rămas cu pivniţele pline de pe vremea părinţilor. Toate acestea ar trebui reciclate conform Directivei 2006/1/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind deşeurile. Aşa că am căutat un punct de reciclare a sticlei. Reciclăm… la Bucureşti şi Târnăveni Am apelat telefonic, pentru informaţia privind punctele de reciclare a sticlei, la Agenţia de Protecţia Mediului Sibiu. Angajata APM Sibiu: �edeţi pe site, în stânga, la secţiunea � Reporter: �m căutat deja şi nu există niciun centru de colectare a deşeurilor de sticlă la Sibiu… De ce?� Angajata APM Sibiu: �ă rog să ne cereţi informaţii în scris şi în 24 de ore vă răspundem� Aşa am şi făcut pentru a afla de ce, pentru reciclarea deşeurilor de sticlă, există doar două firme din Bucureşti şi Târnăveni, judeţul Mureş. Răspunsul primit de la Mediu a doua zi ne dă speranţe: �n judeţul Sibiu operatorii economici care colectează deşeuri de sticlă sunt…�şi primim o înşiruire de 4 firme, 3 din Sibiu şi una din Copşa Mică. Dar când am sunat la firmele respective am aflat că acestea au autorizaţie să ridice sticlă doar de la firme şi doar parbrize sau sticlă industrială, nicidecum sticle şi borcane care prisosesc pe la toţi locuitorii judeţului. �imeni nu are autorizaţie la noi în judeţ să strângă sticle şi borcane. Mergeţi la Târnăveni� ne spune reprezentanta uneia dintre firmele recomandate de cei de la Mediu. Sticla = gunoi Conform aceluiaşi site APM, în 2008 în judeţul nostru au fost colectate 184 de tone de deşeuri de sticlă, din care 176 au fost valorificate. Cine a colectat sticla? Cele patru firme autorizate să ia deşeuri de sticlă de la firme, pot lua doar sticla de parbrize şi alte tipuri de sticlă industrială, dar nu restul de sticle, care reprezintă majoritatea din acest tip de deşeu. Strategii, planuri, nimic în realitate Ministerul Mediului a alcătuit în ultimii ani, pe bani grei de la UE, tot felul de Strategii şi planuri pentru gestionarea deşeurilor. �esponsabilitatea pentru gestionarea deşeurilor municipale aparţine administraţiilor publice locale� se arată în Strategia Naţională de Mediu. Acelaşi lucru ne-au declarat şi cei de la Agenţia de Mediu Sibiu, citând din Ordonanţa de Urgenţă 78 din 2000, articolul 49: �rimarii şi consiliile locale sunt obligate să asigure curăţenia localităţilor prin: adoptarea unui sistem eficient de gestiune integrată a deşeurilor, prin: colectare, asigurarea etapizată a condiţiilor pentru colectarea selectivă, preluare, recuperare, neutralizare, incinerare şi depozitare finală� Dacă ai răbdarea să citeşti toate aceste planuri naţionale, regionale şi locale rămâi cu impresia că suntem �uper-reciclatori� dar realitatea din teren este alta. În Sibiu, tentativele de colectare selectivă în unele zone de blocuri au fost sortite eşecului. Lipsa de educaţie a cetăţenilor şi dezinteresul autorităţilor pentru promovarea colectării selective a deşeurilor duce la pierderea multor produse reciclabile. Nu am găsit în periplul nostru prin oraş niciun container de colectare a sticlei. În judeţ, nici vorbă de aşa ceva. Sticla ajunge în ghena de gunoi laolaltă cu restul de materiale reciclabile sau nu. INFO: Folosirea cioburilor de sticlă alături de materia primă în fabricarea sticlei reduce consumul energetic de fabricare cu 40%. Călin Blaga [email protected]

Publicitate
Ultimele știri

Peste 140 de tone de material antiderapant pe autostrăzile și drumurile naționale din Sibiu

A fost o noapte lungă pentru angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, care au acționat cu 171...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect