Din cauza Casei de Asigurări de Sănătate şi a Guvernului
Noul directorului Spitalului Judeţean Sibiu, Adrian Şanta se vede pus în faţa unei situaţii aparent fără ieşire. Instituţia are de primit 4 milioane de euro decontări de la Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu (CASS). Casa nu a mai încheiat contract cadru pentru ultimul trimestru din an şi nici măcar una act adiţional cum se proceda în fiecare an. Spitalul oferă servicii ,,în orb” fără a şti dacă acestea vor fi decontate sau nu, şi în ce sumă. Pe de altă parte vina se pare vine de mai sus de CAS Sibiu, problema fiind la Casa Naţională şi Ministerul de Finanţe, deci Guvern. Guvern care a decis să reducă 200 de spitale mici din ţară, considerate ineficiente şi consumatoare de bani. Unele dintre aceste sunt la Sibiu. Problema va rămâne a pacienţilor care vor veni mai mulţi la Spitalul Judeţean, dar acesta se află în pragul falimentului. Totuşi Şanta nu renunţă la luptă şi a dispus o serie de măsuri pentru redresarea Spitalului. Sistemul birocratic însă îi pune piedici. ,,Nu există medicamente suficiente în spital. Am redus motoarele la minim perioad asta. Medicii trebuie să caute alternative mai ieftine, dar mai puţin eficiente, care le-am putut cumpăra. Ca să funcţionezi ai nevoie de bani. în mod legal spitalul ăsta trebuia închis de 3 luni de zile”, declară Şanta, dar ştie că o asemenea măsură nu este posibilă. Per ansamblu dacă Guvernul prin CASS şi-ar achita toate datoriile faţă de spital la zi acesta ar ieşi chiar pe profit. Suma datoriilor spitalului către furnizori fiind mai mică decât cea a Casei către Spital. Anul 2011 se arată la fel de sumbru. Contracul cu CASS se va încheia probabil abia prin aprilie.
Acuze la adresa vechii conduceri
Postul Realitatea TV a arătat cu degetul la adresa contractelor închieate de Spitalul Judeţean Sibiu la finele mandatului fostului manager, Gabriel Budescu, cu firma UCM, a fostului prefect PDL, Constantin Trihenea. Ambii membrii PDL. Deşi UCM a câştigat toate cele 3 contracte de reparaţii şi întreţineri prin SEAP (sistemul electronic de licitaţii) există suspiciuni privind acordarea acestora. UCM a mai primit în 2009 contracte în valoare de 120.000 ron, iar în 2010 alţi 105.000 ron până acum. Contractele semnate în august 2010 cu firma lui Trihenea sunt contracte cadru fără o valoare fixă şi expiră abia în august 2011. Sesizat de postul Realitatea TV, ministrul sănătăţii, Cseke Attila a declarat public că va cere o anchetă în acest caz. Problema este că de obicei aceste anchete se fac de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) locală, instituţie ce reprezintă ministerul în teritoriu. Doar că noul director al DSP Sibiu este… Gabriel Budescu, fostul manager al spitalului acuzat de încheierea acestor contracte. Actualul manager al spitalului, Adrian Şanta a ordonat deja o anchetă internă privind aceste contracte şi alte sesizări. ,,Contractele nu au fost făcute în mandatul meu, ci 2009-2010″, a precizat Şanta.
Şanta merge pe mâna transparenţei totale
Actualul director la Spitalului Judeţean a pus la dispoziţia presei toate contractele încheiate pe sume mari realizate prin achiziţii publice. De două luni se chinuie să scoată la licitaţie prin SEAP serviciul de oferire a mesei, paza şi curăţenia. Dar birocraţia încetineşte procesul.
Renovările la vechea Policlinică decurg încet. Şanta a remarcat deja întârzieri faţă de planul iniţial şi lucrarea este abia la început. Un alt mare proiect ce va demara la anul pe fonduri UE este maternitatea. Dar şi aici deja apar probleme. Staţia de oxigen special prevăzută în proiect pentru maternitate nu este o soluţie viabilă din punct de vedere al managerului Spitalului. ,,Proiectantul nu s-a consultat cu noi, beneficiarul final al lucrării. Noi am vrut renovarea staţiei de oxigen existente, ei vor face alta nouă, pe butelii, foarte riscantă”, declară Şanta, dar în acest caz decizia aparţine Ministerului Sănătăţii prin care se derulează proiectul de renovare.
Călin Blaga