15.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Cimitirul Eroilor Poplaca

Cele mai citite

Campania Sibiu 100%: Nu uitaţi eroii! Publicaţia Sibiu 100% împreună cu Filiala Sibiu ,,Cultul Eroilor” desfăşoară o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice, şi, mai ales, a administraţiilor publice locale, în vederea păstrării cultului eroilor prin întreţinerea monumentelor existente în judeţ, aşa cum cere şi legea. Pentru realizarea statului naţional unitar român de la 1 Decembrie 1918, armata României a jertfit peste 800.000 de vieţi. Mulţi dintre aceştia au fost fiii plaiurilor sibiene care s-au jertfit pentru împlinirea idealului comun al unităţii naţionale. În memoria lor, în perioada interbelică, comunităţile din zona Sibiului au ridicat monumente. Pe teritoriul judeţului Sibiu au fost identificate, până în 2008, 10 cimitire provenite din perioada Primului Război Mondial. În acest sens, amintim cimitirele din localităţile Boiţa, Cârţa, Daia, Hosman, Iacobeni, Noul Român, Poplaca, Porumbacu de Jos, Sadu şi ªelimbăr. Cea mai mare parte a acestor cimitire se află într-o stare relativ bună de conservare. Unul dintre cele mai mari cimitire ale eroilor din Primul Război Mondial se află la 5 km de Sibiu. Cimitirul a fost constituit în anii 1919 – 1920, la hotarul comunei Poplaca. Aici au fost adunate osemintele militarilor români, austrieci şi germani căzuţi în luptele din 13 – 15 septembrie 1916 din zona de sud-vest a Sibiului. Cimitirul a fost îngrijit de Societatea „Mormintele eroilor” cu ajutorul autorităţilor locale. În acest cimitir au fost aduşi, la 23 iunie 1925, şi cei 133 eroi români căzuţi în luptele de la Orlat din data de 9 septembrie 1916. Iniţial, soldaţii români au fost înhumaţi într-o groapă comună chiar pe locul bătăliei. Osemintele eroilor au fost puse în 15 lăzi şi aduse cu căruţele de o companie de gardă comandată de col. Radu. Reînhumarea celor 133 eroi români s-a realizat cu onorul militar cuvenit, după cum subliniază presa sibiană din acea vreme. După acest eveniment, în cimitirul din Poplaca se aflau înhumaţi 204 eroi, din care: 147 români (neidentificaţi 143); 43 austrieci (neidentificaţi 42); 14 germani (neidentificaţi 2). Dimensiunile cimitirului iniţial nu ne sunt cunoscute. După aducerea şi înhumarea celor 133 eroi de la Orlat, cimitirul ajunge la dimensiunile de 60 m lungime şi 50 m lăţime. Prin centrul cimitirului a fost realizată o alee, mormintele fiind dispuse de-o parte şi de alta a acesteia. Din documentele vremii ştim că mormintele aveau semne de căpătâi fie din lemn, fie din piatră. În anul 1927, pe aleea centrală a fost ridicată o troiţă din stejar. Tot acum se punea problema ridicării unui mausoleu în centru cimitirului. Deşi, în anii ce au urmat, donaţiile au fost consistente, mausoleul nu a mai fost ridicat. La cimitirul de la Poplaca, în fiecare an de Ziua Eroilor, începând din anul 1920, veneau sibienii pentru a cinsti memoria celor căzuţi în Primul Război Mondial. Situaţia s-a schimbat radical după cel de-al Doilea Război Mondial, când cimitirul a fost abandonat. Crucile din lemn s-au deteriorat considerabil iar cele din piatră au dispărut. Nu se cunoaşte nici care a fost soarta troiţei din cimitir. Odată cu trecerea timpului cimitirul a fost dat uitării, iar vegetaţia l-a acoperit în întregime. În zilele noastre, se mai cunoştea existenţa cimitirului numai din documentele perioadei interbelice. La începutul anului 2008, cimitirul a fost identificat şi readus la cinstea cuvenită. Astfel putem spune că unul dintre cimitirele dedicate eroilor din Primul Război Mondial din judeţul Sibiu se află, în acest moment, în cea mai bună stare de conservare şi de îngrijire. Cazul cimitirului de la Poplaca este unul fericit. dr. Toma-Cosmin Roman

spot_img
Ultimele știri

Raluca Turcan atacă PSD Sibiu după declarațiile la adresa lui Ilie Bolojan: „Limbajul grobian a devenit politică de partid”

Deputata PNL Raluca Turcan a reacționat ferm la afirmațiile făcute de liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, la adresa premierului...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect