7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

IPJ desfiinţează secţiile de poliţie din sate, primarii le vor înapoi

Cele mai citite

Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu a propus înfiinţarea a 6 secţii de poliţie în mediul rural la Sibiu, Mediaş, Copşa Mică, Sălişte, Avrig şi Agnita şi menţinerea a două secţii de poliţie independente Răşinari şi Râu Sadului şi Postul de Poliţie al Staţiunii Păltiniş. Proiectul răspunde la iniţiativa Inspectoratului General al Poliţiei Române de reorganizare a poliţiei din mediul rural şi înfiinţarea de secţii de poliţie în mediul rural. „Aceste secţii de poliţie vor fi constituite prin comasarea unui număr de 51 de posturi de poliţie comunale, în actualele sedii ale poliţiilor comunale urmând să-şi desfăşoare activitatea doar un singur poliţist, de regulă, fostul şef de post, care nu va mai beneficia de indemnizaţie de comandă”, se precizează într-un proiectul IPJ Sibiu. Propunerea IPJ Sibiu a fost prezentată primarilor judeţului Sibiu, la o dezbare, joi, la Prefectura Sibiu. Primarii s-au plâns la şedinţă că nu au fost consultaţi înainte ca IPJ să stabilească planul de reorganizare, dar şi că oamenii de la sate nu se vor mai simţii în siguranţă după ora 16, când posturile de poliţie se închid. Prefectul Horaţiu Răcuciu a declarat la sfârşitul dezbaterii că „Au fost câteva discuţii pe această temă, sunt câţiva primari care cred că ar trebui să aibă şi dânşii secţii de poliţie. Aşteptăm să ne trimită propunerile în scris cu motivarea necesară şi vom analiza şi vom vedea ce soluţii găsim pentru a stabilii forma finală a documentului pe care îl înaintăm ministerului”. Inspectorul-şef al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sibiu, Tiberiu Ivancea, a explicat că va exista o „patrulare intercomunală în schimburile 2 şi 3, aşa cum se face în municipii” şi că o „reorganizare va face mai eficient serviciul poliţienesc rural”, chiar dacă timpul de intervenţie la un eveniment va creşte de la 15 la 30 de minute. Noua structură a secţiilor de poliţie din mediul rural Secţia 1 de poliţie rurală Sibiu va fi în coordonarea Poliţiei Municipiului Sibiu şi a fost constituită prin comasarea Poliţiei comunale ªelimbăr şi a unui număr de 10 posturi de poliţie comunale, respectiv: Poplaca, Cristian, Roşia, Vurpăr, ªura Mare, ªura Mică, Slimnic, Loamneş, Sadu şi Păuca. În componenţa Secţiei 1 rurale Sibiu vor rămâne 2 posturi de poliţie comunale independente: Răşinari şi Rîul Sadului şi Postul de Poliţie al Staţiunii Păltiniş. Secţia 2 de poliţie rurală Mediaş, va fi în coordonarea Poliţiei Municipiului Mediaş şi a fost constituită prin comasarea unui număr de 10 posturi de poliţie comunale: Blăjel, Brateiu, Dîrlos, Moşna, Alma, Aţel, Laslea, Hoghilag, Biertan şi Bazna. Secţia 3 de poliţie rurală Copşa Mică, va fi în coordonarea Poliţiei oraşului Copşa Mică şi a fost constituită prin comasarea unui număr de 6 posturi de poliţie comunale: ªeica Mare, ªeica Mică, Micăsasa, Târnava, Axente Sever şi Valea Viilor. Secţia 4 de poliţie rurală Agnita, va fi în coordonarea Poliţiei oraşului Agnita şi a fost constituită prin comasarea unui număr de 10 posturi de poliţie comunale: Alţîna, Marpod, Mihăileni, Nocrich, Brădeni, Chirpăr, Iacobeni, Bârghiş, Merghindeal şi Bruiu. Secţia 5 de poliţie rurală Avrig, va fi în coordonarea Poliţiei oraşului Avrig şi a fost constituită prin comasarea unui număr de 7 posturi de poliţie comunale: Porumbacu, Cârţa, Cârţişoara, Arpaşu de Jos, Racoviţa, Turnu Roşu şi Boiţa. Secţia 6 de poliţie rurală Sălişte, va fi în coordonarea Poliţiei oraşului Sălişte şi a fost constituită prin comasarea unui număr de 7 posturi de poliţie comunale: Gura Rîului, Orlat, Poiana Sibiului, Jina, Tilişca, Apoldu de Jos şi Ludoş. Ioana Mălău

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect