19.1 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Dosarul FNI se amână din nou

Cele mai citite

Deşi a avut termen de judecată miercuri, 22 iunie, la Tribunalul Sibiu, Dosarul FNI, cu nr. 1509/85/2011, a fost amânat pentru 25 iulie 2011, ora 10:00, deoarece avocatul desemnat din oficiu pentru a o apăra pe Ioana Maria Vlas se afla în stare de incompatibilitate. La amânarea termenului de judecată a contat şi cererea inculpatului Mircea Costescu de a-şi angaja un apărător ales. Într-un comunicat al Tribunalului Sibiu se anunţă că „a fost introdusă în cauză partea responsabilă civilmente S.C. SOLV INVEST S.A. prin lichidator S.C. FINECO INSOLV S.R.P.L. şi s-a dispus citarea CENTROCOOP – partea responsabilă civilmente”. Miercuri, instanţa de judecată a hotărât trimiterea unei adrese către Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi către Info Camera Notarilor Publici, în vederea comunicării moştenitorilor inculpatului decedat, Negură Gheorghe, precum şi efectuarea unei adrese către AVAS, pentru a se comunica dacă există părţi civile care şi-au recuperat prejudiciul. „Îmi este de ajuns că trebuie să bat drumul Sibiului degeaba. Oamenii ar fi trebuit, în cei opt ani de zile, să ceară să intre în procesul mare FNI, de la Bucureşti. N-au intrat în procesul acesta, nu este vina mea. Îmi pare foarte rău, opt ani de zile nu-i un an, nu sunt doi. În opt ani trebuia să se rezolve problema. De ce mă întrebaţi pe mine ce se întâmplă acum?”, a spus Ioana Maria Vlas, prezentă la audiere. I.M.

spot_img
Ultimele știri

E suficient? Sibienii se întorc cu un punct de la Ploiești

FC Hermannstadt se întoarce cu un punct din deplasarea de duminică după amiaza de la Petrolul, după 1-1 la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect