Kitsch-ul se întoarce. Acum, pe bani publici

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) De Ziua Bunelor Maniere, Teatrul de Balet Sibiu a pus în scenă, în Piaţa Mare, baletul „Romeo şi Julieta”, vrând probabil să facă legătura între povestea celor doi îndrăgostiţi şi iubirea galantă, plină de bune maniere, idealizată şi pură – adică aşa cum percepe publicul larg piesa lui Shakespeare. De fapt, „Romeo şi Julieta” nu e despre aşa ceva. Nu sunt bune maniere acolo, ci duşmănie, furie, revoltă, crimă, sinucidere. Nu e iubire pură şi eternă, ci „desfătări violente” (expresia autorului), dragoste înverşunată, care sfârşeşte tragic. Nici muzica lui Prokofiev nu e prea cuminte şi „manierată”, dimpotrivă, experimentează disonanţele în celebrul şi genialul „Dans al cavalerilor”, vrând să exprime duşmănia adâncă dintre familiile Montague şi Capulet. Din cauza acestor disonanţe, baletul a fost considerat chiar „nedansabil” în perioada interbelică, atunci când a fost compus. Lăsând la o parte aceste lucruri, am văzut urcând pe scenă balerini şi actori tineri, care au dansat după o coregrafie slabă comparativ cu, de exemplu, versiunea McMillan-Nureyev, şi au rostit replici, când foarte strident, când mult prea siropos-visător, într-o limbă engleză cu accent deranjant. Am văzut costume renascentiste într-un decor cu coloane în stil renascentist şi m-am gândit că s-a vrut să se respecte atmosfera iniţială a piesei. Asta până la prima pauză dintre scene, când, în loc de cortină, în aplauzele publicului, au ţşnit nişte raze laser verzi proiectate prin fum. Cam ca şi cum am fi fost martori la o invazie extraterestră în Italia renascentistă. Nu e asta artă? Nu e creativitate, inovaţie, geniu? Trebuie să fii scos brusc din atmosfera spectacolului şi dus într-o cu totul altă atmosferă, aşa se face artă de calitate, nu? Nu sunt împotriva laserelor, dar a combina o atmosferă renascentistă cu o perdea de raze laser este, în mai multe teorii şi după mai multe păreri, kitsch. La fel şi interpretările emoţional-dulcege ale actorilor neexperimentaţi. În concluzie, un spectacol ratat din punct de vedere artistic, dar de succes pentru că a primit finanţare de la Municipalitatea Sibiu, din banii noştri, iar noi l-am mai şi aplaudat. De fapt, şi Shakespeare a primit critici, iar Prokofiev a fost chiar respins şi marginalizat. S-ar putea ca acest spectacol să fi fost genial şi noi să nu ştim nimic.