Glasul Bisericii din Cârţa

Anonimii Sibiului Unii creează în întuneric adevărate opere de artă, alţii schimbă destine sau ajută în tăcere. Sunt oameni obişnuiţi dar care, fără să ştie nimeni, fac în fiecare zi ceva deosebit. Ei sunt Sibiul individual şi special şi-l reprezintă cu toată originalitatea lor. Un monument atât de cunoscut pentru sibieni dar şi pentru vizitatorii care îi trec întâmplător pragul. Fosta mănăstirire cisterciană de la Cârţa păstrează peste 800 de ani de istorie, întâmplări şi secrete care poate s-ar pierde, dacă nu ar fi nimeni să le spună. Însă comoara acestei biserici nu stă ascunsă doar între zidurile ei, ci şi în oamenii care o aduc zi de zi, la lumină. Michael Stefan Reger este preotul lăcaşului de cult evanghelic, ghid pentru turiştii care îl vizitează, dar şi cel datorită căruia istoriile păstrate în întuneric, prind în fiecare zi viaţă. Fost handbalist de performanţă, el lucrează de 16 ani în comuna sibiană, dedicându-şi energia, umorul şi spiritul de acţiune, comunităţii evanghelice de aici. De la minge la rugăciune E o dimineaţă tăcută, cu un soare ce luminează cald intrarea în fosta abaţie cisterciană. Din poarta casei sale, Michael Reger ne întâmpină vesel şi ne conduce cu pas grăbit pe scara îngustă ce dă spre un balcon larg, împodobit cu muşcate. De aici se vede cel mai bine şi cel mai de aproape întregul zid al fostei mănăstiri. Privindu-l în trecere, nu ai cum să nu îţi aduci aminte de ce te afli în Cârţa. Înalt, impunător, preotul îşi găseşte cu greu loc pe băncuţa îngustă din bucătăria casei. Ne priveşte la fel de binevoitor şi îşi începe cu simplitate povestirea: „M-am născut în comuna Roşia, mama mi-a fost învăţătoare. Am făcut Liceul Brukenthal şi m-am apucat serios de handbal. Am jucat pentru echipele de la Mârşa şi Copşa şi am fost campion naţional la juniori în ’78”, spune el animat. „În 88 m-am săturat de handbal şi am mers la teologie. Viaţa de internat m-a făcut să gândesc şi pentru alţii”, continuă el, împreunându-şi mâinile şi privind pentru câteva clipe în tăcere. Copiii bisericii A venit din 1995 la Cârţa şi a găsit aici o comunitate unită şi frumoasă. „Erau peste 100 de persoane şi foarte mulţi copii mici. Astăzi sunt în jur de 86 cu tot cu cei care vin vara din Germania şi pleacă iarna înapoi”, povesteşte Reger. A stabilit de la început o legătură specială cu cei tineri cărora le-a vorbit din suflet despre religie dar şi despre viaţă, o continuare firească a muncii sale de profesor la mai multe şcoli generale din Sibiu. „Copiii de atunci sunt mari acum şi nu-i mai văd”, spune preotul cu nostalgie în timp ce ne îndreptăm cu acelaşi pas grăbit spre intrarea în fosta mănăstire. Pentru comunitatea evanghelică din Cârţa, Michael Reger ţine slujbe săptămânale, iar celor din localităţile din apropiere le dă mereu o mână de ajutor. „Nu mai sunt atât de mulţi preoţi şi nici atât de mulţi credincioşi şi de aceea mergem în Victoria, Bruiu, ªomartin sau Viştea, pe rând. Merg cu microbuzul, adun enoriaşii şi facem slujba împreună”, explică Reger care oficiază şi slujbe de înmormântare sau comuniune în satele vecine. Glasul clopotelor Cum se înţelege cu turiştii dar şi cum se defăşoară o zi obişnuită în Biserica de la Cârţa îl întrebăm curioşi, dar suntem întrerupţi de zgomotul clopotelor care sună pe neaşteptate. O echipă de filmare montează cadrul pentru un film documentar despre orgile din Transilvania. Mai mulţi turişti fotografiază intrarea în biserică. „O zi obişnuită nu prea există la noi”, spune Michael Reger, amuzat. Se opreşte apoi să explice vizitatorilor că, în Cârţa, clopotele nu pot suna fără motiv. În căutare Ne invită să vedem mănăstirea de sus, din turnul clopotniţă alipit vechii faţade. Ne vorbeşte vesel despre tinerii de azi, dar şi despre moştenirea pe care aceştia trebuie să o ducă mai departe. Coborâţi din nou la intrarea în vechiul aşezământ, preotul spune simplu, sprijinit de poarta de lemn : „ªtiu că e greu, viaţa de astăzi pune piedici oricui, mai ales celor tineri. Dar dacă Dumnezeu ne caută, trebuie să îl căutăm şi noi”. Dacă Dumnezeu ne caută, trebuie să îl căutăm şi noi Michael Reger Puţini enoriaşi Evenimentele anului 1989 au adus un val de emigrare, în urma căruia cea mai mare parte a populaţiei etnice germane din România a părăsit ţara, stabilindu-se în Germania. Emigrarea masivă a lovit cel mai puternic comunităţile germane din Transilvania, depopulând practic toate comunităţile evanghelico-luterane. În perioada 1990-1993 Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România a pierdut cca. 85% din enoriaşi din cauza acestui fenomen. Astăzi, Biserica Evanghelică C.A. din România numără cca. 14.300 de credincioşi. Istoria zidurilor Fosta mănăstire cisterciană din ţara Făgăraşului, actualmente biserică evanghelică a comunităţii locale germane este situată în imediata vecinătate a localităţilor de azi Cârţa (în germană Kerz, în maghiară Kerc) şi Cârţişoara (în germană Oberkerz). Mănăstirea a fost fondată între 1198 şi 1205-1206 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, fiind desfiinţată în 1474 de regele Matei Corvin. Abaţia cisterciană Cârţa a deţinut un rol major în istoria politică, economică şi culturală a Transilvaniei medievale. Pe teritoriul de astăzi al României a mai funcţionat o mănăstire cisterciană în localitatea Igriş, judeţul Timiş. Foto credit: David Postatny Photography