Rar îmi este dat să scriu cuvinte de laudă pentru oameni care chiar fac ceva pentru comunitate. Nu că aş fi eu zgârcit cu laudele sau prea cârcotaş, dar nu prea mai auzi în ziua de azi de fapte bune, ci doar rele. Însă săptămâna aceasta a fost marcată de un eveniment nefericit, care a scos la lumină ce era mai bun din unii oameni. Incendiul, care a cuprins zona montană Transalpina week-end-ul trecut, a mobilizat forţe impresionante pentru stingerea lui şi salvarea pădurii. Peste 500 de oameni au muncit patru zile şi nopţi la rând să repare ce au stricat doi ciobani. Pompieri, jandarmi, studenţi militari, salvamontişti, pădurari şi voluntari au luptat cu focul, au îndurat frigul şi vântul aprig, iar marţi au reuşit să anunţe stingerea tuturor focarelor de incendiu. Toţi aceşti oameni merită aplauzele noastre pentru efortul lor. Dar să vedem şi partea urâtă a evenimentului. Doi ciobani care dau foc la pajişti sunt doar două exemple din zecile de sibieni din judeţ care toamna ard câmpurile, inconştienţi sau nepăsători faţă de urmări. Oameni care aprind focurile şi pleacă să bea o ţuică la gura sobei. Din păcate pedepsele în România pentru aceşti indivizi sunt minime, doar amenzi. Insuficient, aş spune. Prea des vedem pe drumurile naţionale fum înecăcios de la câmpurile arse, de parcă eşti în vremea războaielor medievale. Pedepsele mici fac oamenii să pună focul, în loc să lucreze pământul ca la carte. Dar şi la acest capitol a început să ne fie lene. Dacă ar fi cei doi ciobani condamnaţi la 10 ani de închisoare, să vedeţi cum alţii se vor gândi de două ori înainte să mai mai aprindă focul. Revenind la cuvintele de laudă adresate pompierilor şi tuturor celor ce i-au sprijinit să îşi facă datoria, unii, mai cârcotaşi decât mine, vor spune că şi-au făcut meseria. Halal meserie, plătită cu 700 de lei pe lună să îţi rişti viaţa! Nu ştiu câţi ar face-o. Cred că meritul lor nu trebuie minimalizat. Nu doar în acest caz, ci în multe altele. Aud uneori afirmaţii de genul ,,Nu au ajuns pompierii la timp!”. Sincer, pompierii nu sunt extratereştri sau din filme SF. Ajung în cel mai scurt timp, în funcţie de condiţiile de drum şi de câţi şoferi proşti întâlnesc în trafic, care nu le acordă prioritate. Iar tehnica pe care o folosesc, nu o aduc de acasă, ci este cea cu care îi dotează statul român. Dacă nu e suficientă sau de calitate, vinovaţii trebuie căutaţi în clasa politică de la Bucureşti! Pompierii sunt oameni care merită toate aprecierilor noastre! Călin Blaga; [email protected] Notă: Editorialul şi alte articole de opinie sau cronici din ziarul Sibiu 100% aparţin autorilor şi nu se supun principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26.
Cele mai citite
Ultimele știri
Fabulos: a fost câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Joker. Suma este AMEȚITOARE
Un nou record absolut a fost stabilit în lumea jocurilor de noroc din România: cel mai mare premiu din...
Articolul precedent
Articolul următor




