Nu vreau să mor ca un laş, Vreau să-mi apăr ţara!

Campania Sibiu 100%: Nu uitaţi eroii! Publicaţia Sibiu 100% împreună cu Filiala Sibiu ,,Cultul Eroilor” desfăşoară o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice, şi, mai ales, a administraţiilor publice locale, în vederea păstrării cultului eroilor prin întreţinerea monumentelor existente în judeţ, aşa cum cere şi legea. Prezentăm câteva din poveştile eroilor sibieni. Alături de flăcăii satului natal, viscoliţi de aceleaşi gloanţe duşmane, cu 68 de ani în urmă, cădea la datorie poetul sublocotenent Dumitru D. Olariu. Acesta s-a născut la 8 martie 1910, în comuna Poiana Sibiului într-o familie cu şase copii. A urmat şcoala primară în comuna natală, iar cursul inferior liceal la Liceul Aurel Vlaicu din Orăştie. Cursul superior şi bacalaureatul le-a împlinit la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, în 1929. Urmează, apoi, cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti devenind licenţiat în 1934. Profesia de avocat a exercitat-o în Baroul de la Constanţa şi, până să fie mobilizat, a fost şi viceprimar al municipiului Constanţa. Înclinaţiile sale către literatură apar încă din anii liceului, iar debutul literar l-a făcut în anul 1929, cu poezii publicate în gazetele vremii. În anul 1939, împreună cu scriitorii constănţeni Cristea Grosu şi Ion Micu scoate revista „Litoral”, înfiinţează şi o editură în care îşi publică primul său volum de versuri, „Crângurile cerului”, în care sunt cuprinse poeziile din anii 1929-1939. Când a fost chemat sub arme a lăsat manuscris o plachetă de versuri, „Crepuscul intim”, care va apărea într-o ediţie postumă, cu titlul „Ultima cântare”, care cuprinde 60 de poezii, prima fiind „Transhumanţa”, iar ultima „La moartea unui camarad”, scrisă în iunie 1942, când se afla în tranşee în luptele din Crimeea. Activitatea poetică i-a fost întreruptă de obligaţia patriotică, de a-şi face stagiul militar într-un moment de grea cumpănă pentru România – izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în septembrie 1939. Având la bază studii superioare, este trimis la ªcoala Militară de Cavalerie de Rezervă din Sibiu pe care o termină în 1940, cu gradul de sublocotenent în rezervă. Este repartizat la Unitatea 5/10 Cavalerie (două Regimente de Cavalerie din Turnu Severin). Înainte de a pleca pe front, a fost pus în faţa unor propuneri de a rămâne în ţară: în calitate de primar sau prefect al Constanţei, să fie trimis în Germania pentru specializare, timp de trei ani, sau să fie mobilizat la moşia părinţilor din comuna Valul lui Traian. Nu a fost de acord cu niciuna din variante, spunând, cum mi se confesa, recent, ultima soră care trăieşte în Sibiu, distinsa doamnă Tempea (fostă Olariu) Paraschiva, că „nu vreau să mor ca un laş, vreau să-mi apăr ţara!”. Ajuns în zona Mării de Azov a fost încadrat în Grupul 19 Cercetare Călare, care desfăşura acţiuni de luptă, alături de aliaţii germani, pentru stăpânirea Peninsulei Crimeea. A fost numit în funcţia de comandant de escadron (companie). La marile confruntări terestre, navale şi aeriene împotriva trupelor sovietice ia parte şi tânărul sublocotenent, remarcându-se prin acţiuni îndrăzneţe. Chiar în prima misiune de luptă, a reuşit să înlăture pericolul ocupării de sovietici a unor poziţii-cheie. Pentru curajul de care a dat dovadă în aceste prime confruntări, comandantul Grupului 19 Cavalerie îi acordă drept recompensă o permisie pentru a veni în ţară la familie. Însă, la rugămintea unui camarad, căruia soţia îi născuse un fiu, sublocotenentul Dumitru Olariu renunţă la permisie în favoarea acestuia şi trece să-şi îndeplinească, mai departe, noua misiune de luptă, care consta în eliberarea unei cote strategice, ocupată de sovietici. Atacul acestui obiectiv l-a desfăşurat pe timp de noapte, iar îndeplinirea misiunii a făcut-o cu sacrificiul vieţii. În acest atac de noapte, la 6 octombrie 1942, la nici 32 de ani împliniţi, cade eroic alături de mai mulţi militari din subunitatea sa. Înainte de a-şi da ultima suflare, a strigat: „Înainte, trupa mea dragă!”. În acea zi a fost avansat la gradul de locotenent post mortem. A fost înmormântat în cimitirul bisericii localităţii caucaziene Abinskaia. Prin Decret Regal nr. 3530/ 15.02.1943, a fost decorat post mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, cu panglică de virtute militară. Foto: Dumitru D. Olariu – al trilea din stânga imaginii V. Neghină