9.1 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Curăţenie şi proiecte măreţe în comuna Chirpăr

Cele mai citite

Raluca Buduşan Comuna Chir­păr este situată în partea de est a judeţului, într-o zonă deluroasă, străbătută de Valea Vese­udului şi Valea Ilimbav. Primarul Chi­rion Stănuleţ (foto) este mândru de comuna sa, pe care face tot posibilul să o menţină curată şi să o aducă la nivelul comunelor europene. De aceea, de menţionat este şi ultima mare realizare a Primăriei: obţinerea aprobării proiectului „Dezvoltarea comunei Chirpăr prin modernizarea drumurilor, construirea sistemelor funcţionale apă şi apă uzată, punerea în valoare a moştenirii culturale şi înfiinţarea unui centru social pentru bătrâni”. „Este un proiect din fonduri europene pe măsura 322, iar în urma realizării lui vom avea apă şi canalizare, precum şi modernizarea străzilor în Vard şi Veseud, înfiinţarea Centrului social pentru bătrâni, dar şi reabilitarea şi modernizarea Căminului Cultural din Chirpăr. Pentru acest proiect au fost obţinute toate autorizaţiile de construire şi deja au început lucrările”, spune primarul comunei, Chirion Stănuleţ. Până acum, în localitatea Chirpăr au fost reparate şi întreţinute drumurile de hotar. De asemenea, au fost pietruite la capete de pod şi în zona de acces, iar podul din zona „Cimitirul saşilor” a fost reparat. Nu au fost omise nici apeductele din păşunat, care au fost reparate, iar şcoala şi grădiniţa au fost reabilitate. Pe lângă acestea, s-au executat lucrări de curăţare păşunat, s-a curăţat albia râurilor de la Halta Veseud până la Săsăuş. În satul Vard a fost defrişat şi a fost întreţinut drumul Vard – Tăul Bârghişului. Au fost făcute reparaţii capitale la sistemul de alimenatare cu apă în păşunatul de la Vard şi lucrări de amenajare la drumul de acces spre păşunat. S-au făcut reparaţii curente la ªcoala Generală, întreţinere canal de scurgere la şcoala din Olboc, curăţarea şi întreţinerea şanţurilor din sat. În Veseud au fost făcute lucrări de întreţinere la drumul comunal şi a fost curăţată albia râurilor. ªi aici s-au făcut reparaţii la ªcoala Generală. La Săsăuş a fost reabilitat Căminul Cultural, a fost întreţinută strada Bisericii şi peste pod la Valea Mare. S-au făcut lucrări de curăţare şi reparaţii la apeductul din păşunat. A fost curăţată albia râurilor din perimetrul satului, dar şi cea a albiei Văii Veseudului. Primăria din Chirpăr mai are o serie de proiecte importante depuse şi în curs de aprobare. Este vorba despre alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Chipăr şi Săsăuş, inclusiv branşamente individuale, despre reţeaua de canalizare menajeră în localitatea Chirpăr, inclusiv racorduri individuale, de reabilitare şi modernizare a drumului comunal DC 38 Chirpăr (DJ 105D) – Veseud şi despre modernizarea străzilor în localitatea Chirpăr. „Comuna înseamnă totul pentru mine. Am investit mult, iar cştigarea acestor proiecte este un pas mare către mai bine. În orice caz, nu puteam concepe să nu le cştig, pentru că treaba mea este să fac tot ce pot în folosul comunităţii pe care o reprezint”, mai spune primarul Stănuleţ Chirion.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect