Circulaţia pe DN 7 C – Transfăgărăşan, blocată din cauza căderilor masive de pietre de pe versanţi

spot_img
Cele mai citite

Potrivit şefului Serviciului Drumuri Naţionale Sibiu, Liviu Creţu, Transfăgărăşanul este blocat la kilometrul 130+800, întrucât, în jurul orei 8.30, a avut loc o cădere de pietre de pe versanţi, informeaza Mediafax. Aceasta este cea de-a doua cădere de pietre produsă în apropiere de cabana Bâlea Cascadă din ultimele ore.

„DN 7 C – Transfăgărăşan este blocat din cauza căderilor de piatră de pe versanţi. Au căzut în această dimineaţă două pietre foarte mari, circa 560 de metri cubi de piatră. Se acţionează mecanic, cu două încărcătoare speciale, în condiţiile care în acest moment plouă torenţial. A mai căzut piatră şi în cursul serii de luni, dar nu aşa de mult şi s-a acţionat rapid pentru deblocarea unui sens de mers, astfel încât turiştii din zonă să poată pleca spre case fără probleme”, a declarat Liviu Creţu.

Un echipaj de la Poliţia Rutieră supraveghează zona până când drumul va fi redeschis traficului.

„Pe DN 7 C există un echipaj de la Poliţia Rutieră. Nu sunt probleme în acest moment în afară de faptul că nu se circulă din cauza căderilor de piatră”, a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

 

spot_img
Ultimele știri

VIDEO. Conferința Națională „Construcții & Capital”, la Sibiu. Oportunități și provocări pentru constructori

Astăzi a avut loc, la Sibiu, ediția a II-a a Conferinței Naționale „Construcții & Capital”. Evenimentul a fost unul al...

Știri pe același subiect