17.9 C
Sibiu
joi, mai 15, 2025

Bogdan Stanciu cucereşte ringurile K1

Cele mai citite

24 de ani, titluri de campion şi vicecampion naţional, vicecampion european, palmares de profesionist, toate îi sunt atribuite sportivului Bogdan Stanciu, un tânăr cu un viitor care promite în K1. Raluca Buduşan Bogdan Stanciu a descoperit pasiunea pentru arte marţiale şi sportul de contact în urmă cu 10 ani, îndemnat de fratele său şi de un bun prieten. „Am început antrenamentele de kickboxing în cadrul unui club sportiv din Bucureşti, unde am fost antrenat de Ilie Icala. Acolo am rămas timp de 9 ani până la transferul către un club sportiv din Sibiu, unde sunt antrenat de Adrian Mihai. ” Tânărul de 24 de ani are deja un palmares care-i demonstrează dedicarea şi pasiunea pentru sportul pe care îl practică. Este de patru ori campion naţional Muay Thai, campion naţional K1, campion naţional, junori full contact. Deţine locul 1 la cupa Românieie de Kingboxing K1 organizată în noiembrie, la Sibiu, locul 1 la Cupa Judgement Day, iar anul acesta a obţinut titlul de vicecampion naţional la Thai Boxing şi de vicecampion european, în Lituania. „În luna martie am participat, împreună cu lotul României, condus de sensei Adrian Mihai, la campionatul european, desfăşurat în Lituania. După 3 meciuri disputate în 3 zile diferite, am obţinut titlul de vicecampion european, pierzând ultimul meci în extraround, în faţa unui sportiv lituanian. Pe 24 noiembrie, am cştigat un meci împotriva cunoscutului luptător Marius Titza prin KO. Finala am pierdut-o în faţa sportivului braşovean George Bălan. La meciurile profesioniste, din 18 disputate, am 10 victorii, 6 înfrângeri şi 2 remize”, spune Bogdan. Programul sportivului este unul strict, cu multe antrenamente şi diete alimentare. „Am un stil de viaţă mai echilibrat comparandu-mă cu prietenii mei, ceva mai sedentari, din Bucureşti. Ei nu au la fel de multe restricţii ca şi mine. Trebuie să fim mai atenţi cu alimentaţia şi cu programul de somn, odihnă sau recuperare. Nu este uşor să faci două antrenamente pe zi, diferite deplasări prin ţară şi să treci peste accidentările mai mult sau mai puţin grave cauzate în timpul meciurilor. Însă este pasiunea noastră, chiar dacă pentru unii poate părea ceva barbar.” Lider în circuitul K1 Max Bogdan îl apreciază pe Daniel Ghiţă, considerat de specialişti ca fiind unul dintre cei mai buni luptători din lume. Pentru că este conaţional, dar în mod special pentru performanţele obţinute până acum. Visul tânărului sportiv este să-şi îmbogăţească palmaresul cu victorii considerabile, iar numele său să fie recunoscut internaţional. ţinta este să lupte în circuitul K1 Max şi să cştige. În puţinul timp liber pe care Bogdan îl are, preferă să stea cu familia, cu iubita şi cu prietenii apropiaţi. În ultima perioadă citeşte mai mult, pentru că a descoperit cărţile motivaţionale, pe care Mihai Adrian, antrenorul său, i le recomandă şi recunoaşte că are o mică pasiune pentru sistemele audio de calitate. Pentru că suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor, Bogdan îşi va petrece Crăciunul cu familia şi prietenii în Bucureşti, iar revelionul cu prietena, la Sinaia. Dar nu înainte de a trece de următoarea competiţie care va avea loc în 15 decembrie la Bistriţa. „Vor mai participa sportivii Bunea Izidor, Aron Cosmin şi Viorel Margineanu de la club. Ne-am pregătit corespunzator şi vom face meciuri spectaculoase. Împreună cu antrenorul nostru, sensei Adrian Mihai, încercăm să promovăm sportul sibian.” Bio: Data naşterii: 07.02.1988, Bucureşti Studii: Facultatea de Drept Hiperyon Familie: necăsătorit

Publicitate
Ultimele știri

Săptămâna viitoare începe Campania Antifumat 2025 în Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va demara o nouă ediție a Campaniei Antifumat, tema din anul 2025 fiind „Sănătate pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect