12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 5, 2025

Un jandarm a fost agresat în timp ce încerca să aplaneze un conflict

Cele mai citite

Un jandarm sibian a fost agresat duminică seara în localitatea Avrig. Jandarmul, împreună cu un poliţist, au acţionat la domiciliul unei familii, care a reclamat prin serviciul de urgenţă 112, că a fost atacată de doi bărbaţi.

 

„În cadrul activităţilor desfăşurate de către echipa mixtă poliţist-jandarm în vederea aplanării conflictului şi imobilizării celor două persoane agresive, B. Bogdan, folosindu-se de un obiect contondent (respectiv, o bâtă), i-a aplicat o lovitură peste antebraţ jandarnului. La faţa locului, pentru aplanarea situaţiei conflictuale, a fost solicitată şi o grupă a Serviciului pentru Acţiuni Speciale Sibiu.”, a declarat inspectorul Luciana Balteş, purtător de cuvânt IPJ Sibiu. 

Cei doi agresori, în vârstă de 40 şi respectiv 17 ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Avrig, cei doi fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi ameninţare. 

În cceea ce priveşte agresiune săvâşită asupra jandarmului, cercetările au fost preluate de către procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de aresatre preventivă. 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

Culesul de ciuperci în județul Sibiu: sfaturi pentru o experiență sigură și informată

În această săptămână, redacția Sibiu100% a primit o sesizare cu privire la un panou care conține informații eronate și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect